Irina Spinei a dezvaluit cum a aflat despre boala mamei, dar si in ce stare este acum.
„Imi pare foarte rau ca nu am fost mai atenti si nu am atras atentia la tusea mamei, pe care o avea de ani de zile. Mama mea este dintr-o generatie mai trecuta si este o adepta la tratamentul acasa, iar dupa ceva timp si-a dat seama ca ar trebui sa-si foloseasca polita medicala. Iar toate incercarile ei de a afla sursa acestei tuse sau soldat cu diagnoze, tratamentul carora nu au salvat aceasta problema, am avut si un check-up la unul din spitalele private care din nou nu a depistat decat presupunuri la cateva medicamente de tensiune pe care mamica le lua, apoi a fost tratata si glanda tiroida. Iar, in decembrie 2023 a aparut pentru prima data situatia de deficienta in respiratie, iar un urma unei radiografii a fost pusa diagnoza de pneumonie. Din pacate cancerul poate sa apara la radiografie si sa arate ca o pneumonie, insa deja in etapa cand dupa un tratament foarte indelungat pe antibiotice puternice radiografia era si mai rau, ni s-a spus sa facem o investigatie tomografica. La acea investigatie s-a depistat aceasta tumoare care era initial o presupunere, deci cancerul nu se confirma pana nu este o biopsie, pana cand nu este luata o mostra din tesut si nu este analizata si deja in februarie ni s-a confirmat ca da, este cancer la plamani”.
„Din pacate eu m-am interesat care sunt situatiile pacientilor cu cancer de plamani la noi in tara si au fost cazuri tragice, eu am decis sa intrebam care ar fi etapele si planurile si solutiile pe care le putem gasi peste hotare. Noi am gasit o clinica in Germania care noua ne-a placut ca metoda de comunicare, ca abordare. Noi am scris doar la clinicile care erau lideri in tratarea cancerului pulmonar si de atunci am intrat in aceasta lupta. Tratamentele suplimentare pe care le-am efectuat in Germania au depistat metastaze ceea ce in Moldova nu se vedeau, intre timp au venit si rezultatele genetice, care iti spun ce tip de cancer pulmonar este. Iar tipul nostru de cancer este unul care presupue si metastaze si cu toate ca am plecat acolo cu gandul sa se faca operatia, doar sa se scoata aceasta tumoare, metastazele deja nu mai permit acest lucru”, a mai adaugat Irina.
O singura celula cancerogena in organism ii poate distruge tratamentul:„Existenta a unei singure celule de acest gen in sange deja nu poate sa ne faca sa fim siguri ca scapam de el pentru totdeauna odata ce il scoatem din organism, dar tipul mamei de cancer are un tratament de ultima generatie pe baza de pastile care presupune ca incearca organismul sa invete pe modelul unei vaccini sa recunoasca si sa lupte cu celule cancerogene. Acest tratament este foarte bun, deoarece ajuta omul sa traiasca foarte bine fara sa sufere calitatea vietii, dar el nu trateaza cancerul. Acest tratament opreste pentru un moment, nu poate permite ca sa evolueze si sa agraveze iarasi calitatea vietii pacientului”.
„Noi ne-am intors acum in Republica Moldova pentru ca starea mamei de spirit sa fie mai buna, pentru ca daca ea nu se simte bine atunci nici un tratament nu o ajuta”.
Irina a dezvaluit si care sunt cheltuielile:„Pana la moment fiecare chimioterapie o sa ne coste in jur de pana la doua mii de euro, la moment noi avem 13 mii de euro cheltuite, iar la final costul pastilelor. Valoarea vietii mamei mele este de sase mii de euro pe luna, deci 60 de mii de euro pe noi o sa ne coste pastilele astea fiindca sunt de ultima generatie, din pacate nu sunt oferite gratuit de Republica Moldova, ele sunt oferite gratis cetatenilor Uniunii Europene, insa mama nu este cetatean roman, nu beneficiaza de acest drept. Solutia este ca noi vom incerca sa suportam aceste cheltuieli deja cum o sa putem”, a concluzionat Irina.