Irina Rîngaci a spus că nu a găsit încă „prințul pe cal alb”:
„Eu pot să spun despre cea mai scurtă relație cu luptele. Cea mai scurtă a fost aceasta recentă, care a durat 20 de secunde. Despre o relație de dragoste e greu de spus pentru că, nu am găsit încă prințul pe cal alb”.

De asemenea, la întrebarea: „Dar ai avut vreo relație?”, campioana mondială a răspuns: „Tentative”.

Totodată, Irina a explicat că nu are niște calități anume pe care ar dori să le vadă la partenerul său, însă ar aprecia dacă acesta ar fi sportiv: „E greu de ales calitățile pentru că, niciodată nu se va pupa ceea ce vreau eu cu ceea ce va fi. Nu vreau să aibă nici pătrățele, dar nici burtă. Nu e neapărat să fie luptător, dar vreau să fie sportiv”.
„Nu am un anumit tipaj, cel mai important este să fie conexiunea asta spirituală”, a mai notat Irina.

Irina Rîngaci este o sportivă moldoveană, luptătoare în stil lupte libere. În 2021, ea a câștigat două medalii de aur la proba de 65 de kilograme femei: la Campionatul mondial de la Oslo, cât și la Campionatul european de la Varșovia. Este prima campioană mondială la lupte din istoria Republicii Moldova.

SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU; INSTAGRAM/i.r.i.n.e.l.l.001