Artista a interpretat atât cele mai noi piese din repertoriul său, cât și melodii care i-au marcat cariera și au intrat adânc în sufletul fanilor, precum îndrăgita „Cosmos”. Odată cu lăsarea întunericului, Piața Marii Adunări Naționale s-a transformat într-un spectacol vizual emoționant, când mii de oameni au aprins luminile telefoanelor, creând o atmosferă magică.
Mesajele de apreciere au umplut rețelele sociale, unde admiratorii și-au exprimat emoția și recunoștința pentru momentul special trăit alături de Irina Rimes. „Irina Rimes e top, te ador, mereu faci lumea fericită. Ai o voce nemaipomenită”, a scris un fan. I a adăugat altul, în timp ce o tânără a mărturisit cu bucurie: „A fost primul meu concert și a fost minunat, mai vin!”. Iar concluzia serii, în cuvintele publicului, a fost simplă și clară: „CHIȘINĂU A FOST COSMOS”.
„La mulți ani, țărișoara mea mică și primitoare!!! Într-o lună ieșim la vot! Te iubesc, Moldova mea”, a scris Irina Rimes în dreptul unor fotografii realizate la Chișinău.
Atmosfera a fost incendiară pe tot parcursul serii, fiind întreținută nu doar de Irina Rimes, ci și de alți artiști îndrăgiți de pe ambele maluri ale Prutului. Pe scenă au urcat Zdob și Zdub, Magnat și Feoctist, Satoshi, dar și Carla’s Dreams, fiecare reușind să aducă energie, emoție și aplauze la din partea miilor de spectatori prezenți la eveniment.

Horoscop 29 august 2025, cu Neti Sandu. Vin bani dintr-o sursă neașteptată
Irina Rimes nu este doar una dintre cele mai iubite artiste din Republica Moldova și România, ci și o prezență carismatică în televiziune, în calitate de antrenoare la „Vocea României”. Cu o sensibilitate aparte și o experiență bogată în industria muzicală, Irina și-a câștigat rapid admirația concurenților, fiind apreciată pentru sinceritatea, rafinamentul și implicarea cu care își ghidează echipa în competiție. Prezența ei în show adaugă emoție și profunzime, confirmând încă o dată cât de mult iubește muzica și cât de dedicată este în descoperirea de noi talente. Artista este deja pregătită pentru noul sezon, care debutează pe 12 septembrie, când începe călătoria vocilor care schimbă destine. Emoții, pasiune, competiție – toate la Vocea României!

Sursa Foto: Instagram

