25 august 2026, 14:20

Irina Rimes, dezvăluiri sincere despre viața de zi cu zi: artista recunoaște că uită versurile pe scenă, își anulează planurile pentru seriale și transformă suferințele în muzică - VIDEO

Irina Rimes
Facebook/ Irina Rimes

În spatele unor piese cunoscute se află și experiențe pe care Irina Rimes le-a trăit personal. Artista a răspuns întrebărilor din jocul „A fost sau nu a fost?”, în care a fost pusă în fața unor situații din viața de zi cu zi, dar și a unor întrebări despre iubire și muzică. Printre răspunsurile sale, Irina Rimes a recunoscut că a uitat versurile pe scenă și că și-a anulat uneori planurile pentru a rămâne acasă și a urmări un serial.

„A fost vreodată să uitați versurile?”

Una dintre situațiile despre care Irina Rimes a recunoscut că i se întâmplă este uitarea versurilor în timpul unui concert. Iar în astfel de momente, publicul îi vine în ajutor.

„Mereu”, a răspuns artista.

Irina Rimes nu a negat nici că a cumpărat vreodată ceva doar pentru că i-a plăcut ambalajul. Răspunsul ei a fost simplu: „Normal”.

Artista a recunoscut și că i s-a întâmplat să-și spună „niciodată din nou”, pentru ca ulterior să facă exact același lucru.

„Normal”, a spus Irina Rimes.

Iar dacă în public se întâmplă să dea peste un fost partener, artista spune că poate continua să cânte fără ca momentul să o destabilizeze. Ba chiar cu și mai multă intensitate.

„Cu mai multă pasiune”, a răspuns Irina Rimes.

„Toate piesele” au ajutat-o să treacă peste ceva

Întrebările au ajuns și la una dintre temele care se regăsesc frecvent în muzica Irinei Rimes: emoțiile și poveștile personale.

Întrebată dacă a existat vreodată o piesă care să o ajute să treacă peste ceva despre care nu a putut vorbi direct cu persoana respectivă, artista a avut un răspuns categoric:

„Toate piesele”.

Iar când a fost întrebată dacă o inimă frântă a devenit vreodată cel mai bun coautor al muzicii sale, Irina Rimes a răspuns cu umor: „4 albume.”

Uneori, planurile pot aștepta pentru un serial

Viața de artist nu înseamnă doar concerte și proiecte. Irina Rimes a recunoscut că i s-a întâmplat și să-și anuleze planurile pentru simplul motiv că voia să rămână acasă și să se uite la seriale.

„Normal. Desigur că da”, a notat aceasta.

Iar la întrebarea dacă a postat vreodată intenționat un story doar pentru ca o anumită persoană să îl vadă, răspunsul a venit din nou fără ezitare, fiind unul afirmativ.

Cine este Irina Rimes

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din Republica Moldova și România, care şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.