12.03.2025
Ionel Cozer - primul interviu după ce a luat Golden Buzz la „Românii au Talent”! Ce l-a determinat pe moldovean să participe la show-ul de talente, dar și de ce a vrut să renunțe la muzică - VIDEO

O ultimă șansă oferită muzicii s-a transformat într-un moment senzațional la „Românii au Talent”. După un Golden Buzz de poveste, Ionel Cozer a ajuns în studio la „O Seară Perfectă”.

În cadrul interviului, interpretul Ionel Cozer a povestit ce l-a determinat să participe la concursul „Românii au Talent”: „Când eram încă la colegiu, o fată mișto care muncește pentru „Românii au Talent” mi-a propus câțiva anișori la rând și eu mereu găseam pretexte. Până într-un final, am spus: „Hai frate să încerc. Am simțit că e momentul meu acum. În ziua aia, la „Românii au Talent” erau cred că vreo 2 sau 3 mii de oameni și moldoveni erau vreo câteva sute”.

Interviu exclusiv cu Alexandru Manciu! Cum s-a schimbat viața lui de când s-a mutat în Marea Britanie, dar și ce surpriză deosebită i-a pregătit soției de 8 martie - VIDEO

De asemenea, Ionel a explicat de ce a ales să cânte muzică clasică la show, având în vedere că s-a făcut cunoscut în Moldova datorită stilului muzical popular, cu influențe folclorice: „În subconștientul meu știam că pot să fac și muzică clasică, dar nu la nivelul ăsta. Le-am trimis mai multe variante și când au auzit piesa asta, mi-au zis: <<De unde ai apărut?>>”.

„Și cred că a prins și povestea mea de viață, eu fiind în străinătate”, a mai spus invitatul serilor perfecte.

„Visam să mă vadă Andra”. A câștigat primii bani cântând pe stradă, alături de colega sa din sat. Cum și-a început cariera muzicală Oleg Spînu și cum a evoluat după experiența de la „Românii au talent”

Interpretul a mărturisit și că, recent, era pe punctul de a renunța la muzică: „Așa a fost! Nu știu de ce s-au întâmplat lucrurile acestea în viața mea. A fost nevoie să plec din țară. Ziceam că nu mai vreau pentru că, aveam acolo un salariu bun, dar într-o bună zi a răbufnit ceva în mine. Am simțit parcă o trădare din partea mea. Am zis că dacă nu reușesc de această dată, mă las”.

Totodată, Ionel Cozer a spus: „Niciodată nu credeam că pot să ajung eu cu un Golden Buzz”.

Acum, moldoveanul se pregătește pentru semifinalele emisiunii „Românii au Talent”: „Trebuie să transmit câteva piese și să vedem ce să alegem, ce s-ar potrivi”.

SURSA FOTO: PRO TV; GOOGLE

Articole din aceeasi categorie