Ioana Țiriac, în vârstă de 26 de ani, duce o viață de prințesă. A studiat la Miami și s-a stabilit în Dubai. Nu-i lipsesc vacanțele regulate în diverse colțuri ale lumii, cu prieteni sau cu membri ai familiei.
Aceasta s-a pozat, recent, în Namibia, în safari, alături de Alexander, nepotul ei de 16 ani, fiul cel mare al Ilenei Lazariuc și al lui Ion Alexandru Țiriac.
Foștii soți au doi băieți mari, înalți ca brazii. Mezinul Nicholas are aproape 15 ani și a moștenit ochii deschiși la culoare al Ilenei, în timp ce Alexander, care a împlinit 16 ani în luna martie, seamănă mai tare cu tatăl lui și, mai ales, cu bunicul lui celebru, de la care a luat chiar și părul creț.
„Trăind visul namibian", a scris singura fată a lui Țiriac în dreptul instantaneelor în care apare cu Alexander. Și adolescentul, la rândul lui, a postat câteva poze în care se vede cât de fericit e acolo.
Miliardarul Ion Țiriac are o proprietate în Namibia, așa că moștenitorii lui nu sunt străini de sud-vestul continentului african. Deși doar Ioana și Alexander s-au pozat în timpul unui safari, cel mai probabil toată familia a petrecut vacanța de Paște acolo.
Horoscop 12 mai 2024. Nativii care au parte de o surpriză uriaşă; viața lor se va schimba radical
Elveția este marea câștigătoare a concursului Eurovision Song Contest 2024. Vezi prestația - VIDEO
Ion Țiriac are o proprietate de milioane de euro în Namibia
La începutul lui 2023, DC News scria că Ion Țiriac și-a achiziționat un domeniu impresionant în Namibia, pentru care a plătit 5.5 milioane de euro. Fostul jucător de tenis e îndrăgostit de Africa.
„Africa pentru mine este un mit, e un drog Africa pentru mine. Cred că am peste 50 de safariuri în Africa. Acum locuiesc în Africa, în Namibia, am o proprietate extraordinar de mare și mă încântă foarte mult. Sunt mai mult în Africa, mă preocupă cum găsesc o suplinitoare, o profesoară la grădinița pe care o am acasă, acolo. Am vreo 40 de copii și trebuie să meargă la o grădiniță, lucru care acolo nu prea există. Dar la mine acasă așa se face treaba”, spunea omul de afaceri acum un an.