07.05.2025
Interviu EXCLUSIV cu Paraziții! Membrii trupei au oferit cele mai nonconformiste răspunsuri - VIDEO

A rămas la fel de nonconformist ca la 20 de ani, visează la o relaţie cu un robot şi e pasionat de maşinile retro, pe care spune că le vinde „proştilor”. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am aflat despre Cheloo, membrul trupei Paraziţii. Artiştii au ajuns la Chişinău pentru un concert, iar la aeroport au fost întâmpinaţi cu o surpriză pe măsură. Mai multe detalii, află din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”.

Odată ajunşi la Chişinău, băieţii din trupa Paraziţii au avut parte de o surpriză.

„Nici nu ne așteptam, am crezut că e Michael Jackson undeva în spatele nostru”, a spus Freakadadisk, membru al trupei Paraziții.

„Mie îmi plac mașinile vechi și foarte vechi, pentru că sunt retro și am numai mașini vechi pe care le repar până disper și după le vând unor proști care le cumpără de bune”, a afirmat Cheloo.

Trupa Paraziții a mai fost în vizită la Chișinău de câteva ori.

„Am venit când eram copiii și aveam memoria întreagă, dar știu că am fost de câteva ori, minim 6”, a notat Cheloo.

„De fiecare dată când am venit a fost okey”, a completat Freakadadisk.

„Noi o să cântăm ca de obicei, foarte prost sau mai prost”, a spus ironic Cheloo.

Ultimele repetiţii pentru „Deschide-ţi inima”! Ce piese va interpreta Adrian Ursu la concertul din acest weekend, dar și cum își va surprinde publicul - VIDEO

Deşi a avut succes ca jurat la „iUmor”, Cheloo spune că umorul nu e punctul lui forte. 

„Nici despre umor nu vorbim pentru că, nu am avut niciodată, dar am fost amplasat într-o situație care mi-a permis să îmi bat joc de oamenii care cică fac umor”, a zis Cheloo.

Reporterul Pro TV, Iulia Deliu, a întrebat și despre planurile trupei pentru viitor.

„Ce proiecte? Vreau să *** primul robor de pe Terra care a primit cetățenie, atât pot să spun”, a spus entuziasmat Cheloo.

Totodată, Cheloo a notat: „Ca să cânți rapp trebuie să lași de la tine, lași de-i friptură, lași din ciorbiță și mănânci pâinică goală și îți faci muzica, asta înseamnă să fii artist, restul sunt interpreți”.

Dublă sărbătoare pentru frații Bivol! După 2 decenii, s-au întors în satul natal cu un spectacol muzical deosebit, cei doi marchează și 35 de ani de activitate artistică - VIDEO

Cei doi au mai spus că nu sunt fanii ascultării muzicii în căști.

„Nu ascult muzică la căști, pentru că îmi stric urechile, dar ascult ce muzică vreau eu, metalică, head bread, non-fiction, rapp și rock de calitate. Unii mai fac muzică bună, da în România s-a cam oprit, există doar trupele de rock din underground care vor concura cu succes peste 5 ani, când mai vedem dacă vom sta în România”, a menționat Cheloo.

Trupa Paraziții nu își dorește în viitorul apropiat vreo colaborare cu vreun artist din Republica Moldova sau România.

„Nu ne-am dori nicio colaborare cu niciun artist din Republica Moldova sau România, momentan ne ajung colaborările pe care le avem. Nu înseamnă că suntem îngâmfați, dar înseamnă că suntem o trupă prea slabă pentru noul val de muzicieni”, a explicat Cheloo.

Paraziții este una din primele trupe de hip-hop din România. Aceasta a fost înființată în 1994. Trupa este formată din trei membri: Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo, Bogdan Ionuț Pastaca alias Ombladon și Freakadadisk pe numele lui real Petre Urda.

SURSA FOTO: GOOGLE

Articole din aceeasi categorie
27.05.2025

Janet Jackson a urcat pe scena American Music Awards 2025 și a uimit publicul cu forma sa fizică spectaculoasă - artista a primit premiul Icon, pentru întreaga carieră. La 59 de ani, sora lui Michael părea că a sfidat complet trecerea timpului. Cu un look relaxat și o energie care părea extrasă din anii '90, Janet a demonstrat că nu are nevoie de artificii ca să strălucească.

27.05.2025

Adriana Ochișanu, una dintre cele mai îndrăgite artiste de muzică populară din Republica Moldova, a vorbit despre traumele și greutățile prin care spune că a trecut în relația cu fostul ei partener, Corneliu Botgros. Află mai multe în articolul de mai jos.

27.05.2025

Anastasia Nichita trăiește, probabil, cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Recent s-a căsătorit, este însărcinată și în scurt timp își va strânge în brațe fetița. Până atunci, Anastasia se bucură din plin de această etapă specială a maternității. Profită de fiecare clipă cât încă este graviduță, iar de curând a plecat într-o vacanță de vis, de unde a publicat imagini adorabile. În fotografii, luptătoarea radiază de fericire, iar burtica bine conturată este în centrul atenției.

27.05.2025

Invitați în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, trupa SunStroke Project a povestit despre faptul că se pregătește pentru un nou moment de glorie pe scena internațională. După ani de succes datorită participărilor la Eurovision, artiștii anunță un proiect de anvergură care le readuce colaborarea cu Olia Tira, artista alături de care au cucerit publicul la Eurovision în 2010 cu piesa „Run Away”. Află mai multe detalii în articolul de mai jos.

27.05.2025

Ionel Istrati a postat pe rețelele de socializare fotografii emoționante alături de finuții săi, Teo și Dominic, fiii regretatului regizor Arcadie Spoială. De asemenea, interpretul a mărturisit pe online că, din cauza decesului regizorului, a simțit nevoia să amâne lansarea noului său album.

27.05.2025

În platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, Ruslan Bardier și Anișoara Loghin au recunoscut că sunt vecini. Cât de des se întâlnesc și cum se surprind cei doi în curtea blocului, află din articolul de mai jos.

27.05.2025

Valeria Roznovanu, o femeie de afaceri de succes de la noi din țară, a lansat recent un nou episod al podcastului său „Descoperim oameni”, o emisiune care oferă povești inspiraționale despre cum oamenii remarcabili depășesc obstacolele și ajung la succes.

27.05.2025

27 mai este a 147-a zi a calendarului gregorian și ziua a 148-a în anii bisecți. Mai sunt 218 zile până la sfârșitul anului.

27.05.2025

Corina Leonte, astrolog cu suflet creativ, și fiica ei Polina, elevă și pasionată de artă, transformă o simplă activitate de creare a săpunului handmade într-o adevărată terapie. Împreună, ele fac figurine din săpun care încântă nu doar ochiul, ci și sufletul. Cum are loc procesul, vezi în cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”.

27.05.2025

Înconjurate de oameni care le asigură siguranța, celebritățile, precum Angelina Jolie, se confruntă adesea cu intruziuni constante în spațiul personal, ceea ce poate deveni apăsător. Chiar și gesturile bine intenționate pot fi percepute ca agasante atunci când nu mai există un moment de respiro.

26.05.2025

Kris Jenner continuă să-și uimească admiratorii. Fanii celebrei vedete de reality show cred că aceasta „arată mai tânără și decât fiicele ei”, după cel mai recent lifting facial, unul transformator, scrie Daily Mail.  

26.05.2025

Dua Lipa a reușit să cucerească inimile fanilor spanioli cu un moment surpriză absolut memorabil, în timpul concertului susținut duminică seară în Madrid, parte din Radical Optimism World Tour.

26.05.2025

Nicolae Rusu are 77 de ani și o privire senină, dar pătrunzătoare. Cu greu ți-ai putea da seama, la prima vedere, că în spatele acelui chip se ascunde una dintre cele mai dureroase povești de viață. În urmă cu 33 de ani, un necunoscut l-a stropit cu acid pe față, marcându-i existența pentru totdeauna. Nu a fost niciodată „om de televizor”, nu a vânat interviuri și nu și-a expus suferința public. Însă, a ales scrisul, unica metodă de refugiu și terapie pentru a supraviețui. În cadrul podcastului „Fii cu Zina Bivol”, prozatorul a povestit istoria care i-a schimbat total destinul. Află întreaga poveste în articolul de mai jos.

26.05.2025

O influenceriță în vârstă de doar 19 ani a murit. După ce a fost diagnosticată cu cancer, aceasta a documentat lupta împotriva bolii prin intermediul mai multor filmulețe postate pe contul său de TikTok.

26.05.2025

Invitată în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, interpreta Crista s-a remarcat prin autenticitatea sa. Ceea ce o diferențiază de ceilalți artiști nu este doar muzica, ci și felul în care arată, se îmbracă și simte. De la hainele inspirate din natură, până la melodiile care par să izvorască dintr-un colț de pădure sau de pe malul unui lac liniștit, Crista este o veritabilă fuziune între om și natură. Motto-ul ei în viață, „Cu iubire în tot și în toate”, reflectă perfect această conexiune profundă. Află mai multe despre artistă în articolul de mai jos.

26.05.2025

Tiroida este una dintre cele mai importante glande endocrine din organism, având un rol esențial în reglarea metabolismului. Disfuncțiile acesteia pot duce la o serie de simptome neplăcute, care afectează semnificativ calitatea vieții. Care sunt semnele ce pot indica o problemă tiroidiană, cine face parte din categoria de risc și ce tratamente recomandă medicul endocrinolog Natalia Porcereanu, află în cadrul unui interviu marca „O Seară Perfectă”.

26.05.2025

26 mai este a 146-a zi a calendarului gregorian și ziua a 147-a în anii bisecți. Mai sunt 219 zile până la sfârșitul anului.

26.05.2025

E campioană, o prezenţă puternică în lupte, dar şi o gospodină bună. Anastasia Nichita se pregăteşte să devină mămică şi a început amenajarea camerei pentru bebeluş. Recent, luptătoarea a devenit și câştigătoare într-o tombolă organizată de un magazin de la noi. Despre ce este vorba, află din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”. 

26.05.2025

Familia regală britanică se extinde! Prințul William și Kate Middleton au primit recent o veste minunată: cățelușa lor, Orla, a adus pe lume mai mulți pui. Surse apropiate familiei spun că toată lumea este încântată de noii membri ai familiei.

25.05.2025

Actrița Katie Holmes a demonstrat din nou că eleganța poate fi pusă pe pauză în numele autenticității și al confortului. Surprinsă pe străzile aglomerate ale New Yorkului, vedeta a ales să se deplaseze cu o bicicletă închiriată, semn că era într-o adevărată cursă contra-cronometru. 

25.05.2025

Invitată recent la podcastul Titania, moderat de Tatiana Însurățelu, interpreta Sanda Onica a oferit detalii inedite despre fosta sa relație cu rapperul Kapushon, dar și despre modul în care această legătură personală i-a influențat debutul muzical. Află detalii în articolul de mai jos.

25.05.2025

Jennifer Lopez este dată în judecată pentru că a publicat fotografii cu ea pe reţelele de socializare. Cântăreaţa nu avea drepturi asupra fotografiilor pe care le-a postat.

25.05.2025

Cara Delevingne a atras toate privirile miercuri seară pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes, unde a debutat cu o transformare spectaculoasă de look la premiera filmului The History of Sound. Modelul și actrița britanică, în vârstă de 32 de ani, a apărut aproape de nerecunoscut, renunțând la părul său blond emblematic în favoarea unei coafuri brunet închis, cu breton franțuzesc.

25.05.2025

Pamela Anderson a ajuns recent în atenția publicului după ce o fotografie cu ea în care a abordat un look glam a devenit virală. Totuși, potrivit jurnaliștilor de la Daily Mail, imaginea este, de fapt, un caz clasic de dezinformare.

25.05.2025

Prințul William și Kate Middleton au fost în centrul atenției în timpul unei vizite oficiale în Scoția, unde au participat la ceremonia de botez a navei HMS Glasgow. Evenimentul solemn s-a transformat într-un moment plin de zâmbete și replici savuroase, datorită unei remarci din public și reacției spontane a Prințului de Wales.

25.05.2025

Priscilla Presley, simbol al eleganței și fosta parteneră de viață a legendarului Elvis, a ajuns la impresionanta vârstă de 80 de ani.

25.05.2025

Într-un sezon în care emoția și spectacolul s-au împletit perfect, Damaris Lupu a câștigat, vineri seară, marele trofeu Românii au talent, sezonul 15, premiul în valoare de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat concurent. Show-ul a fost lider absolut de audiență.

24.05.2025

Actrița Alice Evans a făcut un gest disperat pentru a-și putea susține fiicele, recunoscând public că se confruntă cu o criză financiară fără scăpare. Vedeta în vârstă de 56 de ani, cunoscută pentru rolurile sale din filme și seriale populare, a lansat o campanie de strângere de fonduri, după ce a dezvăluit că este la un pas de a ajunge în stradă, în urma divorțului de actorul Ioan Gruffudd.

24.05.2025

Fiica lui Denise Richards, Sami, a mărturisit că de cinci luni nu a mai vorbit cu tatăl ei, actorul Charlie Sheen: „El chiar ratează multe”. Tânăra a vorbit despre dinamica relației pe care o are în prezent cu Charlie, în cel mai recent episod din reality show-ul „Denise Richards & Her Wild Things”, unde a explicat că ea și starul din „Doi bărbați și jumătate” au traversat situații „destul de dificile”.

24.05.2025

Lauren Sánchez (55 de ani), logodnica miliardarului Jeff Bezos (61 de ani), a sărbătorit recent petrecerea burlăcițelor la Paris, alături de prietene celebre precum Kim Kardashian (44 de ani), Eva Longoria (50 de ani), Kris Jenner (69 de ani) și Katy Perry (40 de ani). Cu această ocazie, ea a ales să poarte o ținută albă, semnată de brandul românesc Murmur - o alegere elegantă pentru o ieșire pariziană.

24.05.2025

În cel mai recent episod de vlog publicat de chef Alexandru Comerzan pe canalul său de Youtube, actorul Emilian Crețu a trăit un moment cu totul special, revederea cu prima lui iubire, Iulia, fata preotului din satul Negureni, raionul Telenești. O întâlnire plină de emoție, nostalgie și amintiri care nu se șterg niciodată. Află mai multe detalii despre cum a început povestea lor de dragoste în articolul de mai jos.

24.05.2025

Vineri seara, în marea finală Românii au talent, Sara Hanț a deschis show-ul LIVE cu interpretarea impresionantei piesei „Circul domnului K”.

24.05.2025

Vineri seara, în marea finală Românii au talent 2025, trupa Famous by D-Strict a „incendiat” scena cu un număr de dans senzațional.

24.05.2025

Vineri seara, în marea finală Românii au talent 2025, Simona Beșleagă a impresionat din nou publicul și jurații cu interpretarea unei piese culese din popor, „Codreanca”.

24.05.2025

Vineri seara, în marea finală Românii au talent 2025, trupa de acrobați Hakuna Matata a oferit un nou spectacol ieșit din toate tiparele.

24.05.2025

Vineri seara, în marea finală Românii au talent 2025, Miruna Ungureanu a interpretat în manieră proprie piesa „Creep” de Radiohead, impresionând atât publicul cât și jurații.

24.05.2025

În marea finală Românii au talent 2025, Gabriel Doda a oferit un moment impresionant de dans contemporan, pe piesa lui Ludovico Einaudi - Experience.

24.05.2025

Vineri seara, în marea finală Românii au talent 2025, Alexia Tudose a interepretat într-o manieră proprie piesa lui Smiley, ”Confesiune”, stârnind reacții emoționante.

24.05.2025

Vineri seara, în marea finală Românii au talent 2025, Damaris Lupu a oferit un moment impresionant de contorsionism, fiind apreciată atât de public cât și de jurați.

24.05.2025

În marea finală Românii au talent 2025, Ianis Pîrșe a încântat publicul și jurații cu un moment excepțional la țambal, cântând „Rapsodia română” și „Ciocârlia”.

24.05.2025

Andreea Bostanica știe cum să-și surprindă urmăritorii, arătându-le locuri spectaculoase și momente incredibile pe care le trăiește în activitatea ei de influencer și cântăreață. Recent însă a fost chiar ea copleșită de emoții.

23.05.2025

Megan Fox a născut în martie al patrulea copil, o fiică, împreună cu fostul ei logodnic, Machine Gun Kelly. Actrița, în vârstă de 39 de ani, a repostat un videoclip cu rolul ei din noul serial TV, Overcompensating, și a distribuit un mesaj alături de videoclip despre filmările serialului în timp ce era însărcinată în șase săptămâni.

23.05.2025

Nicole Kidman (57 de ani) și-a uimit fanii cu o nouă schimbare de look! Actrița australiană, care deține o avere de 250 de milioane de dolari, a apărut pe coperta revistei Allure, ediția mai 2025, cu o perucă roșcată și o tunsoare bob.

23.05.2025

Jennifer Lopez a participat săptămâna aceasta la petrecerile care au marcat cea de-a 98-a aniversare a compozitorului John Kander, la Teatrul Stephen Sondheim. JLo a făcut parte din distribuția musicalului „Kiss of the Spider Woman”, coordonat de Kander.

23.05.2025

Joe Jonas a vorbit deschis despre viața sa amoroasă, la aproape un an după ce a finalizat divorțul de Sophie Turner. În timpul unei transmisiuni TalkShopLive, cântărețul în vârstă de 35 de ani — care a flirtrat recent cu Kelly Clarkson în cadrul emisiunii ei — a oferit câteva detalii despre cum despărțirea de actriță i-a schimbat percepția asupra iubirii.

23.05.2025

Ceea ce trebuia să fie o nuntă de vis s-a transformat într-un adevărat coșmar, după ce logodnicul unei tinere a fost la un pas de moarte în urma unui accident grav, petrecut cu doar câteva zile înainte de ceremonia lor din Grecia.

23.05.2025

Invitată recent în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”, interpreta Prima Dragoste a răspuns cu „Da” sau „Nu” la câteva întrebări „picante”. Dacă este geloasă, are vreun secret pe care nu îl știe nimeni, are tatuaje, se îmbracă de la second hand sau vrea să emigreze, află din interviul blitz de mai jos.

23.05.2025

În articolul de mai jos echipa Perfecte.md îți prezintă top 15 cele mai ascultate melodii de către moldoveni pe YouTube din ultima perioadă.

23.05.2025

Invitată în studioul emisiunii „O Seară Perfectă”, Prima Dragoste a oferit un interviu sincer și profund despre realitățile din industria muzicală, presiunea de a te conforma și lupta de a rămâne autentic într-un mediu în care unicitatea pare tot mai rară. Vezi detalii mai jos.

23.05.2025

Când viața personală se împletește firesc cu ceea ce faci, rezultatul vine natural. Așa s-a întâmplat la Zina Bivol și Viorel Cozma - cuplu în viață și parteneri în videocastul „Fii”.

23.05.2025

23 mai este a 143-a zi a anului (a 144-a în anii bisecți) în calendarul gregorian; mai sunt 222 de zile până la sfârșitul anului.

23.05.2025

Misha Miller - cunoscută pentru hiturile „BAM BAM”, „Mamma Mia” și „Un Minut”, piese fredonate în întreaga țară - intră în zona internațională fără compromisuri. Misha Miller e prezentă, asumată și pregătită.

23.05.2025

În anii '90, a fost considerat unul dintre cei mai versatili și excentrici actori ai Hollywood-ului, iar presa și criticii i-au pus diverse etichete, care reflectau impactul său în industrie, dar și abilitatea uimitoare de a se transforma pentru un rol. Nicolas Cage a făcut istorie la Hollywood, dar refuză să se pensioneze. El continuă să ne surprindă cu fiecare personaj pe care îl interpretează.