16 iunie 2025, 08:04

Interviu exclusiv cu Marej! Cum a luat naștere „Piesa asta-i foc”, ce înseamnă pentru el fata perfectă și cum e să urce pe scenă alături de cei mai populari artiști de la noi - VIDEO

O piesă fierbinte, exact ca zilele de vară. La fel de incediar este şi videoclipul producţiei „Piesa asta-i foc”. Mai mult, interpretul a urcat pe scena unuia dintre cele mai aşteptate concerte din ţară - „Născut în Modova”, alături de artişti care definesc noua generaţie. Află mai multe din cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”.

„Piesa asta am făcut-o la caterincă, după o zi de lucru în studio, în care am făcut o piesă despre depresie și am spus că trebuie să ne odihnim împreună cu producătorul. La noi, a te odihni înseamnă să faci o piesă la caterincă. Totul a început de la o trompetă, textul a mers foarte ușor”, a povestit Marej, interpret.

Textul îi aparține, la fel și muzica, a notat Marej: „Am filmat un videoclip, la fel, la caterincă și am zis să o lansăm. Asta este toată istoria. Textul este scris de mine, muzica la fel. Producția deja este a lui Cătălin”.

Asemănare izbitoare între Iulia Deliu și o interpretă populară de la noi! Reacția internauților: „Parcă sunteți surori” - FOTO

„Marina este un personaj din această piesă. Nu există una în viața mea. Videoclipul a fost filmat la București, cu fetele care s-au filmat în videoclip, nu țin legătura deloc”, a continuat interpretul. 

Totodată, Marej a fost provocat să spună cum ar arăta fata perfectă pentru el: „Fata perfectă pentru mine, nu ține în primul rând de aspectul fizic. Dacă caracterul este bun, nu e o problemă. Dacă caracterul e rău și corpul bun, atunci este mai greu. Fizicul este pe ultimul loc”. 

Tânărul a mai spus că și-ar dori să colaboreze cu Irina Rimes. „Am deja cu Dara o colaborare și aș mai vrea cu Irina Rimes”, a subliniat el. 

5 zodii care au cele mai mari șanse să se împace cu fostul partener

Marej a fost unul dintre artiștii care a urcat pe scena concertului „Născut în Moldova”. În acest sens, interpretul a povestit cum s-a pregătit de prestația lui: „Nu aveam emoții până nu am fost pe stadion și m-am uitat. Apropo, este cea mai mare scenă din istorie, de 70 de metri lungime, 22 de metri înălțime, iar atunci când am văzut-o, am rămas uimit și am început să am emoții. Mă simt onorat... Îmi e drag de toți, ei sunt moldoveni și trebuie să ne susținem între noi”. 

Vara, tânărul plănuiește să muncească intens asupra carierei: „În această vară, cât mai multe piese lansate, videoclipuri, concerte și dispoziție”. 

Marej este un interpret de la noi care a devenit cunoscut prin timbrul său vocal foarte asemănător cu cel al artistului Carla's Dreams. Pe numele său real Ștefan Burlacu, artistul a lansat câteva piese de dragoste care se bucură de succes. Tânărul a devenit rapid idolul adolescenților.

Sursa Foto: Instagram

Advertorial