05 noiembrie 2026, 10:00

Interpreta Victoria Caras împlinește 50 de ani și organizează un concert caritabil. Banii vor ajunge la o femeie care și-a pierdut fiul și a rămas fără casă în urma unui incendiu - VIDEO

Victoria Caras
PRO TV/ Victoria Caras

Interpreta Victoria Caras își va sărbători cei 50 de ani printr-un eveniment cu o semnificație aparte. Artista pregătește un concert aniversar caritabil, la care vor participa aproximativ 20 de interpreți, iar banii adunați vor fi donați unei femei care trece printr-o perioadă dificilă. Este vorba despre Angela Musacovschi, a cărei casă a fost afectată de un incendiu, iar în urmă cu doi ani și-a pierdut fiul.

Victoria Caras spune că își dorește ca aniversarea să fie nu doar un prilej de sărbătoare, ci și o ocazie de a aduce oamenii împreună pentru o cauză nobilă.

„Reușesc anul ăsta să fac și un jubileu frumos, un concert caritabil. O vârstă nu ascund anii, împlinesc anul ăsta 50 de ani și mă mulțumesc pentru tot ce am”, a povestit interpreta.

Evenimentul este organizat cu sprijinul colegelor sale din cadrul asociației Eco-Ventus Art.

„Suntem trei fete care vrem să scoatem cumva frumosul în evidență. Le mulțumesc și colegilor artiști care au dat invitație, sunt la 20 la număr, deci vin să facă o faptă nobilă pentru Angela Musacovschi, o doamnă care are nevoie de un mare sprijin din partea noastră, a oamenilor”, a declarat artista.

Potrivit Victoriei Caras, Angela Musacovschi se confruntă cu mai multe greutăți. În urmă cu doi ani, femeia și-a pierdut fiul, iar casa i-a fost afectată de un incendiu. În plus, aceasta are probleme de sănătate, însă continuă să muncească pentru a-și asigura traiul.

„Are nevoie de un ajutor foarte mare și sper că lumea va fi receptivă. Puteți să veniți și direct acolo să donați, doamna va fi în sală. Vă vom fi foarte recunoscători. Merită această doamnă ajutată, muncește din greu, are și probleme mari de sănătate, dar nu se oprește, merge la muncă”, a menționat interpreta.

Nelly Ciobanu, Tatiana Heghea și alți interpreți vor urca pe scenă

La concertul aniversar și caritabil și-au anunțat participarea mai mulți artiști din Republica Moldova. Printre aceștia se numără Nelly Ciobanu, Tatiana Heghea, Mariana Mihăilă, Ruslan Bardier, Carolina Prepeliță, Vitalie Dani, Aliona Triboi, Oxana Crăciun, Oxana Stati și Larisa Harea.

Un loc special în program îl ocupă Nelly Ciobanu, prietena care i-a oferit Victoriei Caras imboldul de a urca pe scenă, dar și profesoara sa de canto, Victoria Nichitiuc, căreia interpreta îi atribuie o parte importantă din evoluția sa artistică.

„În primul și în primul rând vreau să menționez pe cea care mi-a dat imboldul să ies în scenă, prietena mea Nelly Ciobanu, și profesoara mea de canto, Victoria Nichitiuc, datorită căreia sună vocea mea astăzi în felul ăsta în care sună și pot să mă exprim”, a povestit artista.

Concertul va avea loc la Liceul Hyperion din Durlești. Cei care doresc să participe și să contribuie la sprijinirea Angelei Musacovschi pot găsi informațiile despre bilete și modalitățile de donație pe pagina de Facebook a asociației Eco-Ventus-Art. De asemenea, donațiile vor putea fi făcute direct în cadrul evenimentului.

Muzica, o modalitate de a ajuta oamenii aflați în dificultate

Pentru Victoria Caras, implicarea în acțiuni caritabile nu este o premieră. Împreună cu Olesea Dinga şi Larisa Harea, artista a organizat anterior mai multe concerte prin intermediul asociației Eco-Ventus-Art. Unul dintre evenimente a fost dedicat unui băiat pe nume Cristi, care avea nevoie de o intervenție chirurgicală la creier.

Interpreta spune că astfel de experiențe au făcut-o să înțeleagă că muzica poate avea un rol mult mai profund decât cel de divertisment.

„Proiectul nostru «Dăruiește prin muzică», împreună cu Olesea și Larisa, prin asociația Eco-Ventus Art, spre aceasta este direcționat. Am avut un concert pentru Cristi, s-au donat foarte mulți bani, avea nevoie de o operație, o intervenție la creier”, a spus Victoria Caras.

Artista consideră că atunci când publicul participă la un spectacol și, în același timp, contribuie la ajutorarea unei persoane aflate în nevoie, emoția este cu totul diferită.

„Am înțeles că misiunea muzicii este mult, mult mai profundă și mai mare decât, de fapt, prin prisma unor evenimente la care merg cu mare drag și împreună cu Larisa în duet. Are un impact mult mai valoros, ajunge la sufletele oamenilor”, a conchis interpreta.