Pentru videoclip a fost nevoie de o echipă numeroasă și de mai multe scene, întregul proces s-a desfășurat într-un timp foarte scurt. Tatiana Heghea spune că proiectul a fost posibil datorită oamenilor care au acceptat să se implice și să lucreze într-un ritm intens.
„E un timp foarte scurt. Filmările au fost multe, pentru că ai văzut copii și, pe calea asta, neapărat le mulțumesc acestor oameni, care, cum ai spus, sunt mulți, dar au făcut echipă și au acceptat să preia această provocare”, a povestit artista.
O parte importantă a filmărilor a avut loc la liceul unde Tatiana a învățat. Pentru videoclip, echipa a intrat într-o clasă de elevi și a ales copiii nu în urma unui casting clasic, ci după impresia pe care aceștia au lăsat-o.
„Am intrat acolo, i-am văzut pe toți frumos, fiecare copil era frumos acolo și protagonista, care a jucat rolul Tatianei în copilărie, Paula Petrea, îi mulțumesc pentru că a fost un copil atât de rezistent”, a spus Tatiana.
Paula Pietrea o interpretează pe Tatiana în copilărie
Tatiana spune că Paula i-a amintit de ea inclusiv prin privire și entuziasm.
„Sergiu a spus: dintre trei fetițe, cu asta ar semăna cu tine. Și chiar are ceva comun, pentru că multe poze din copilărie eu nu am, din păcate, dar confirm că are privirea aia cu licăr, cu entuziasm”, a povestit artista.
Prima învățătoare a Tatianei apare în videoclip
Mihaela Chiciuc din Bălți, a venit special pentru filmări și a interpretat-o pe prima învățătoare a Tatianei în perioada copilăriei.
La finalul videoclipului apare chiar adevărata primă învățătoare a artistei.
„Ea este adevărata mea primă învățătoare și a fost foarte emoționant. Au fost alături și alți profesori care chiar m-au sprijinit”, a spus Tatiana.
Tatiana a plâns în timpul filmărilor
Deși are aproximativ 20 de ani de activitate scenică, artista recunoaște că filmările au făcut-o să se simtă din nou ca un copil care trebuie să demonstreze că este suficient de bun.
În timpul probelor pentru cadre, lumină și unghiuri, Tatiana a început să plângă.
„Cât am cântat, plângeam. Și ceea ce m-a consolat și m-a făcut să mă simt împlinită a fost vorba doamnei Svetlana, la final: «Lacrimile tale au spus tot, mai mult decât ai încercat tu să formulezi în cuvinte»”, a povestit artista.
Tatiana spune că, deși scena face parte din viața ei de două decenii, în fața foștilor profesori a simțit o emoție aparte.
„Pe cât de multă experiență am în scenă și asta este viața mea, activitatea mea deja de 20 de ani, pe atât de inocentă mă simțeam în fața lor. Era această emoție că, totuși, da, voi fi cumva... o să-mi pună o notă: e bine sau totuși trebuie mai bine...”, a spus ea.
Pentru artistă, această reacție a însemnat și o formă de respect față de oamenii care au contribuit la formarea sa.
„Asta înseamnă o responsabilitate, un respect aparte, pentru că nu poți să apari nepregătită în fața lor”, a mai spus Tatiana.
Ascultă melodia mai jos.


