În cadrul unei discuții cu Gabriel Nebunu, interpreta și-a amintit de experiența Eurovision, pe care o consideră una extrem de valoroasă, chiar dacă a venit la pachet atât cu emoții frumoase, cât și cu momente mai dificile.
„Au fost emoții frumoase, au fost emoții și mai puțin frumoase, dar a fost o experiență extrem de mare, bună, pe care nu aș schimba-o pe nimic”, a povestit Anna Odobescu.
Gabriel Nebunu a remarcat că artista se numără printre puținii reprezentanți ai Republicii Moldova la Eurovision pe care publicul și-i amintește și a întrebat-o dacă, în fiecare an, atunci când urmărește competiția, retrăiește emoțiile de atunci.
De ce Anna Odobescu nu a mai urmărit Eurovisionul în ultimii ani
Interpreta a recunoscut că, în primii ani după participare, competiția îi trezea aceleași emoții. Ulterior, însă, odată cu venirea pe lume a copiilor, prioritățile sale s-au schimbat, iar timpul pentru muzică și pentru urmărirea concursului a devenit tot mai limitat.
Artista și-a amintit și de o situație amuzantă, când a fost întrebată într-o emisiune ce părere are despre concurenții dintr-un anumit an.
„Eu nu îi știu, eu n-am cântat. Păi eu sunt mamă de trei copii, îți dai seama”, a povestit Ana Odobescu.
În ce condiții ar participa din nou la Eurovision
Anna Odobescu spune că ar lua în considerare o nouă participare dacă ar găsi o piesă în care să creadă cu adevărat și dacă ar beneficia de susținerea necesară pentru pregătirea momentului scenic.
Potrivit artistei, participarea la Eurovision presupune cheltuieli considerabile, iar pregătirea unui show implică mult mai mult decât ceea ce văd telespectatorii în seara concursului.
„Niciodată nu știi ce piesă o să «împuște» și dacă va fi o piesă de asta pe care eu aș simți-o și aș crede: «Uite că asta ar putea fi hit» și să am o susținere într-adevăr”, a declarat interpreta.
Anna Odobescu a menționat că pregătirea pentru concurs a fost complicată și din cauza resurselor financiare limitate. Artista a subliniat că realizarea unui moment scenic presupune investiții în regie, show și întreaga echipă implicată, aspecte pe care publicul nu le vede întotdeauna.
„Când am fost eu, nu am fost susținută și a fost foarte complicat să ne pregătim și show-ul, regia. Oamenii care privesc acasă nici măcar o secundă nu își imaginează cum e. Ei se uită și spun: «Dar ce-au mai făcut și ei acolo?». Dar nu știi că acolo unde sunt bani, acolo și e frumos”, a spus artista.
Chiar dacă experiența a fost una solicitantă, Anna Odobescu nu exclude o revenire în competiție, dacă va avea parte de condițiile necesare.
„Dacă ar fi o susținere și ar fi o piesă faină, eu aș mai repeta această experiență”, a conchis interpreta.


