Igor Babilev povestește că practică anumite lucruri pentru călire și este genul de om care poate merge în tricou și sorți, chiar dacă afară este foarte frig. Totodată, antrenorul de yoga spune că se expune frecvent și controlat la frig.
„Eu asta fac nu din cauză că vreau ceva să demonstrez. A devenit cumva foarte firesc pentru mine. Fiind yoghin, eu am început să fac călire. Am început banal, de la duș cu apă foarte rece prin anul 2005. Făceam asta regulat. În acea perioadă călătoream foarte mult în Crimeea, ne scăldam și iarna în mare”, a povestit invitatul podcastului.
Băile reci și experiențele din Crimeea
Această practică, Babilev spune că o aplică și pentru copii.
„Eu căleam și copii, chiar de la naștere dădeam apă rece peste ei după ce le făceam o baie, chiar din primele săptămâni. Cineva ne spunea că noi suntem teroriști. Vara, am ajuns la o etapă, când deschideam apa la robinet, puneam acolo copilul cu jucăriile și el se juca în apa rece. Pentru noi a fost wow pentru că, noi de Revelion am venit în Crimeea la mare, să ne plimbăm doar, dar vara am fost pe acel litoral și copilul văzând litoralul, își amintește că vara se scălda, se începe a dezbrăca și îi spun că nu ne vom scălda pentru că, este frig. El a spus că-și dorește un pic să intre în apă. Mă gândeam că va intra până la genunchi, apoi va ieși, dar nu a fost așa”, a spus el.
„Trebuie să obișnuiești corpul, faci duș rece vara și iarna, obișnuiești corpul. E ca și cum te-ai spala regulat pe dinți”, a ținut să sublinieze instructorul de yoga.

Igor a renunțat la pantaloni și poartă numai sorți
Datorită stilului de viață, dar și practicilor pe care le-a inclus în viața lui, invitatul podcastului spune că a renunțat definitiv la pantaloni.
„Eu fac asta pentru ca organismul să poată rezista la un șoc termic. Și această călire, dă o senzație de parcă ție nu-ți este prea frig. Eu de câțiva ani, nu port pantaloni deloc, port doar șorți și la minus 20. Dacă eu aș sta afară, fără mișcare, mi-ar fi frig. Dacă eu fac o plimbare cu soția mea, merg în sorți, dacă merg la munte, atunci merg în sorți. Atunci când merg la plimbare, eu nu simt frig, de aceea nu mă îmbrac. Un disconfort pe care-l faci conștient, este foarte benefic”, a notat Babilev.

Cine este Igor Babilev
Igor Babilev este un instructor de yoga din Republica Moldova, de mai bine de 23 ani. A început sa practice acest sport atunci cand avea dureri mari de spate.



