12 octombrie 2026, 11:00

Inga Trofim, supărată că Andrei Oboroceanu a interpretat aceeași melodie folclorică: „Nu știu cât de corect și colegial este” - VIDEO

 Inga Trofim
PRO TV/ Inga Trofim

Inga Trofim a fost surprinsă să afle că Andrei Oboroceanu, colegul său de facultate, a interpretat aceeași melodie folclorică pe care o promovează și ea. Artista a înregistrat piesa în noiembrie anul trecut, alături de un colind, iar din luna martie aceasta este difuzată la radio și a ajuns și pe micile ecrane. Invitată la „O Seară Perfectă”, interpreta a povestit cum a aflat că Andrei a cântat aceeași melodie în emisiune și a vorbit despre importanța comunicării și a respectului între colegi. Deși nu spune că are ceva de împărțit cu interpretul, Inga Trofim se întreabă cât de corect și colegial este ca doi artiști să promoveze aceeași piesă în aceeași perioadă.

Interpeta a venit în platoul emisiunii cu o melodie folclorică.

„Cred că acum vreo săptămână ați mai auzit această melodie în interpretarea colegului, de altfel, de facultate, Andrei Oboroceanu. Cumva am fost surprinsă de acest moment, fiindcă sunt o sumedenie de melodii care pot fi separat promovate și nu știu cât este de corect să ieșim cu aceeași melodie sau să o promovăm în același moment. Nu știu cât de rezonabil este”, a spus Inga Trofim.

Interpreta a precizat că piesa sa era deja înregistrată și promovată de mai multe luni, fiind difuzată la radio și televiziune.

„Am înregistrat-o anul trecut, în luna noiembrie, odată cu colindul pe care l-am prezentat tot aici, la «O Seară Perfectă». Am lansat-o undeva în luna martie la radio, mai mult pe la radio a fost”, a povestit artista.

Întrebată dacă s-a supărat că Andrei Oboroceanu a interpretat melodia în emisiune înaintea sa, Inga Trofim a explicat că lucrurile nu stau chiar așa.

„Eu nu am luat-o, el nu a luat-o înainte... La noi, doar emisiune. Dar, de fapt, melodia de mult rulează la radio și la TV. Și nu știu cât de corect și colegial este. El știa despre acest lucru”, a declarat interpreta.

„Este cumva o regulă nescrisă între artiști”

Inga Trofim a explicat că, în opinia sa, comunicarea este importantă atunci când artiștii își propun să înregistreze și să promoveze melodii folclorice. În acest sens, ea a povestit cum a procedat atunci când a pregătit o altă lucrare.

„Eu personal, chiar îndrumată de domnul Botnaru, că am mai făcut melodii, am mai înregistrat melodii folclorice și chiar dumnealui mi-a recomandat să-i spun doamnei Galina Pâslaru despre ce am de gând să fac și dacă nu este împotrivă. Și asta a fost sfatul lui”, a spus interpreta.

Artista a urmat recomandarea profesorului Victor Botnaru și a discutat cu Galina Pâslaru înainte de a continua proiectul.

„Am vorbit cu doamna Galina Pâslaru și a zis: «Doamne ajută la ceea ce faceți, să faceți frumos, promovați folclorul». Și deci a fost și sfatul lui să întrebăm, să existe totuși o comunicare. Este cumva o regulă nescrisă între artiști”, a relatat Inga Trofim.

Interpreta consideră că lansarea unei melodii presupune și investiții, iar promovarea aceleiași piese de către doi artiști în același timp ridică semne de întrebare.

„Eu nu aș face așa, pentru că aș vedea că nu este corect, mai cu seamă că am făcut această melodie cu orchestra folclorică, alături de Adrian Nistreanu, căruia îi sunt foarte recunoscătoare”, a declarat artista.

În timpul discuției, prezentatoarea emisiunii a remarcat că Inga Trofim și Andrei Oboroceanu au stiluri diferite de interpretare și a îndemnat la înțelegere, amintind că folclorul trebuie promovat și transmis mai departe.

„Tu o cânți în stilul tău, ai voce feminină, ești mai dulceață, el o ia mai bărbătește, pe calea unui haiduc. Și sper eu să găsiți un mijloc”, a spus Victoria Roșca.

Inga Trofim a spus că nu este supărată pe colegul său.

„Andrei a spus că e știe ce face”, a afirmat interpreta, care a menționat că a comunicat cu Andrei Oboroceanu și prin mesaje.