Spune ca acest talent l-a mostenit deopotriva de la ambii parinti, desi amandoi sunt economisti ca meserie. Totusi, tatal a cantat la chitara in tinerete, iar mama lui cand ii spunea povesti, intrepreta perfect toate personajele din basm.

Pentru el, muzica este o salvare, fiind singurul lucru pe care stie sa il faca cu adevarat. A descoperit aceasta indeletnicire mai tarziu, cand era la liceu, atunci cumparandu-si si prima chitara. A avut concerte prin toata Romania, in diverse locatii. De pe strada, la baruri si pana la teatre. A concertat chiar si pe scena Teatrului National din Bucuresti, cu toate ca nu a fost concertul lui, a avut ocazia sa interpreteze doua piese in cadrul unui eveniment important. Sala era plina si, prin urmare, energia era la cote maxime, asta i-a placut si lui si publicului.

Spune ca nu participa la Romanii au talent pentru a castiga, ci participa pentru a fi cunoscut. Atuul lui cel mai puternic este ca stie sa scrie un text si sa il livreze bine. Visul lui este ca, dupa ce devine atat de cunoscut si oamenii il vor opri pe strada pentru fotografii, sa se mute la o casa in varf de munte impreuna cu „o femeie strasnica si un caine latos”.

