28.05.2022
Imagini nemaivazute pana acum cu regina Elisabeta a II-a, intr-un nou documentar BBC - FOTO/VIDEO

Imagini care nu au mai fost vazute pana acum cu Regina Elisabeta a II-a in tinerete apar intr-un nou documentar BBC. E vorba de filmari private ale familiei regale, care au stat in arhive pana cand postul public le-a folosit in aceasta productie dedicata Jubileului de Platina, evenimentul ce va marca cei 70 de ani de domnie ai suveranei britanice.

Regina poate fi vazuta, de pilda, impreuna cu parintii si sora ei la domeniul Balmoral din Scotia, in anii '30, sau pe mare, in drum catre Africa de Sud, pentru o vizita oficiala, in 1947.

„Balmoral este un loc pe care esti nerabdator sa-l vizitezi. Are o atmosfera unica. Familiile, adesea, pun pret pe rutina lor si accepta cu entuziasm rolurile, traditiile si valorile care conteaza atat de mult. Am vazut aceste lucruri si in familia mea, iar asta ma bucura foarte mult”, spune regina Elisabeta a II-a, care este chiar ea vocea naratorului din documentar. Vezi fragmentul aici!

Pentru documentarul intitulat „Elizabeth: The Unseen Queen”, BBC a primit acces special la sute de filme private, inregistrate acasa de familia regala, inclusiv imagini cu tanara printesa Elisabeta care zambeste privindu-si inelul de logodna. Regina si printul Philip s-au casatorit in noiembrie 1947 si au avut o casnicie de 73 de ani, pana cand ducele de Edinburgh a murit in aprilie anul trecut, cu cateva luni inainte de a implini 100 de ani.

Scopul documentarului de 75 de minute a fost sa surprinda viata reginei ca printesa, de cand era impinsa in carucior de mama sa pana la incoronarea sa, la varsta de 27 de ani, in 1953.

Filmul va prezenta momente inedite, inclusiv momente in care printesa Elisabeta este cu unchiul ei, printul George, duce de Kent, care a murit intr-un accident de avion in 1942, in timp ce se afla in armata. Si cadre cu ultima vizita a regelui George al VI-lea la Balmoral, in 1951, au fost incluse in documentar. De asemenea, printesa Elisabeta este infatisata ca tanara mama, cu printul Charles si printesa Anne petrecand timp cu bunicii lor, regele si regina.

La doar 9 ani, moldoveanca Martina Meola s-a clasat pe locul 3 in marea finala a concursului Romanii au Talent - FOTO

„Acest documentar aduce o perspectiva extraordinara asupra unei laturi profund personale a familiei regale, care este rareori vazuta, si este minunat sa putem sa o impartasim cu natiunea in momentul in care marcam Jubileul ei de Platina”, a declarat Simon Young, unul dintre realizatorii documentarului.

„Faptul ca am putut sa ne bazam pe istoria autoinregistrata a tinerei printese Elisabeta si a familiei sale mai largi si ca am putut ca Regina insasi sa ne spuna propria poveste reprezinta insasi inima acestui film”, a subliniat Claire Popplewell, director de creatie la BBC Studio Events Productions.

Documentarul va fi difuzat duminica, 29 mai, pe BBC One si BBC iPlayer.

Nicole Cherry arata spectaculos, la doar o jumatate de an de cand a nascut! Care e secretul ei - FOTO

Articole din aceeasi categorie