16 aprilie 2026, 12:56

Imagini de arhivă. Momentul lui Gheorghe Urschi din emisiunea „În Profunzime” din 2009 - VIDEO

Gheorghe Urschi
alerta.md/ Gheorghe Urschi

Un segment special dedicat mastrului Gheorghe Urschi, păstrat cu grijă în arhive. Un minut de umor, talent și observație fină, pentru a vă aminti de energia și farmecul inconfundabil al acestuia, într-un material marca „O Seară Perfectă”.

În 2009, Gheorghe Urschi, maestrul umorului și al satirei, a pășit în studioul emisiunii „În Profunzime”, oferind telespectatorilor o combinație unică de umor fin și observație socială. 

Aceast a reușit să contureze cu talent caricatura vremurilor, ironizând totodată absurditățile cotidiene și reflexele societății. Această apariție rămâne un exemplu viu al modului în care umorul poate fi o oglindă a realității.

Citeste si : Gabriela Lungu, emoționată, despre Gheorghe Urschi! Motivul pentru care opera sa merită să fie în programa școlară: „Oamenii ăștia ne țin ca popor” - VIDEO

Ghoerghe Urschi a fost Artist al Poporului, actor, regizor, scriitor și simbol al umorului din Republica Moldova, acesta s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă un gol profund în cultura noastră. Timp de peste patru decenii, maestrul a reușit să transforme durerea în zâmbet și să adune generații întregi în jurul unui umor sincer și vindecător.

Gheorghe Urschi
Gheorghe Urschi/ Facebook

În 2011, la vârsta de 63 de ani, Gheorghe Urschi a părăsit scena, după ce a suferit un atac cerebral. Chiar dacă era imobilizat într-un scaun cu rotile și nu mai putea glumi, el nu a dispărut. An de an, colegii și prietenii organizau adevărate sărbători de ziua sa de naștere.

Citeste si : Ultimul adio pentru Gheorghe Urschi, Regele Umorului: omagii și povești emoționante de la prieteni și colegi: „Era un om al soarelui, pentru că oriunde era el, exista întotdeauna o dispoziție bună” - VIDEO

Maestrul a fost distins cu Ordinul Republicii, Artist al Poporului și Premiul Național, iar aportul său în cultura națională a rămas incomensurabil, la fel ca și glumele sale, devenite nemuritoare.

Gheorghe Urschi a decedat pe data de 13 aprilie. Acesta a fost imobilizat într-un scaun cu rotile, după ce a suferit un atac cerebral.