18.04.2025
Igor Stribițchi vorbește despre trupa Akord la mai bine de 6 ani după ce a părăsit-o. Află dacă îi „urmărește” pe Igor Sîrbu și Eduard Malareu - VIDEO

Invitat în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, Igor Stribițchi, fost membru al Akord, a vorbit despre relația actuală cu cei din trupă. 

La întrebarea prezentatoarei Anișoara Loghin dacă urmărește activitatea lui Igor Sîrbu și a lui Eduard Malareu, Igor Stribițchi a răspuns afirmativ.

„Da, mai apare, mai aud de la unul, de la altul, am înțeles că sunt bine băieții, bine-mersi. Oamenii care pot și reușesc, Doamne ajută să meargă înainte, n-am nicio treabă”, a declarat artistul, exprimându-și susținerea față de proiectul pe care l-a părăsit în urmă cu câțiva ani.

Cu toate acestea, Stribițchi rămâne atașat emoțional de începuturile sale artistice: 

„Mă bucur că este proiectul care, de fapt, l-am lansat noi, câțiva oameni care au fost din start acolo și mă bucur că este un proiect care continuă. Asta contează, știi? Să continui să faci lucruri frumoase”.

Igor Stribițchi a fost unul dintre fondatorii trupei Akord, un proiect muzical care a cunoscut rapid succesul în Republica Moldova, devenind apreciat pentru stilul fresh și armoniile vocale. A părăsit trupa în 2019, alegând să se retragă din lumina reflectoarelor pentru a se concentra pe dezvoltarea personală și profesională în alte domenii.

SURSA FOTO: PRO TV CHIȘINĂU; GOOGLE

Articole din aceeasi categorie