31 august 2026, 11:00

Igor Cuciuc a devenit Cetățean de Onoare al raionului Glodeni. Ce înseamnă această distincție pentru artist: „Promit să duc mai departe cântecul popular moldovenesc” - VIDEO

Igor Cuciuc
Facebook/ Igor Cuciuc

Igor Cuciuc a primit, de Ziua Independenței Republicii Moldova, una dintre cele mai importante recunoașteri din cariera sa. Artistul originar din satul Ciuciulea a fost desemnat Cetățean de Onoare al raionului Glodeni, distincție pe care a descris-o drept o mare onoare și, totodată, o responsabilitate față de locurile și oamenii care i-au marcat parcursul.

Igor Cuciuc, onorat de titlul primit

Artistul a anunțat vestea printr-o postare pe Facebook, în care a vorbit despre semnificația acestei recunoașteri și despre recunoștința față de oamenii din raionul Glodeni.

„Astăzi, 27 august 2026, de Ziua Independenței Republicii Moldova, trăiesc una dintre cele mai importante și emoționante zile din viața mea. În aceeași zi în care sărbătorim independența țării noastre, am primit o mare onoare: titlul de Cetățean de Onoare al raionului Glodeni”, a scris Igor Cuciuc.

Artistul le-a mulțumit reprezentanților administrației raionale și locale, dar și tuturor cetățenilor din Glodeni pentru aprecierea acordată.

„Pentru mine, acest titlu nu este doar o distincție, ci este o mare responsabilitate și o recunoaștere a muncii mele de o viață pentru cântecul și cultura noastră populară”, a mai transmis acesta.

„O plecăciune aparte” pentru satul natal Ciuciulea

În mesajul său, Igor Cuciuc a ținut să vorbească și despre locul în care s-a născut și de unde și-a început drumul în viață. Artistul a dedicat un mesaj emoționant satului Ciuciulea, din raionul Glodeni.

„O plecăciune aparte în fața satului meu natal, Ciuciulea - locul în care m-am născut, locul de unde am pornit în viață. Ciuciulea va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu!”, a scris cântărețul.

Promisiunea făcută după primirea distincției

Artistul spune că noul titlu îl motivează să continue să promoveze muzica și cultura populară moldovenească atât în țară, cât și peste hotare.

La finalul mesajului, artistul a transmis și un mesaj de apreciere pentru locurile natale și pentru oamenii din raionul Glodeni.

„Promit să duc mai departe cântecul popular moldovenesc, să slăvesc nordul țării, raionul Glodeni și satul meu natal Ciuciulea și să duc cântecul nostru în toată diaspora și în întreaga lume. Mulțumesc, raionul Glodeni! Mă închin în fața voastră și vă spun din toată inima: VĂ IUBESC ȘI VĂ PREȚUIESC!”, a notat Igor Cuciuc.

Artistul a încheiat postarea cu urări pentru Republica Moldova, raionul Glodeni, satul Ciuciulea și pentru cultura populară moldovenească: „Trăiască raionul Glodeni! Trăiască oamenii săi! Trăiască satul meu natal Ciuciulea! Trăiască cultura și cântecul popular moldovenesc!”.

Cine este Igor Cuciuc

Igor Cuciuc este un cunoscut interpret de muzică populară din Republica Moldova, născut la 14 septembrie 1983 în raionul Fălești. El este renumit pentru cântele sale populare și de petrecere, printre care se numără piese consacrate precum „Moldoveanca” și „Vecinul”. Artistul este căsătorit cu Diana Cuciuc.

Întrebări Frecvente