11 noiembrie 2026, 09:45

Holul, cartea de vizită a casei! Ce culori, decorațiuni și soluții de iluminat recomandă designerul Adelina Iucal în 2026 - VIDEO

Imagine simbol
Pinterest/ Imagine simbol

În 2026, holul devine cartea de vizită a locuinței, iar amenajarea lui nu mai lasă loc decorului banal sau aglomerat. Designerul de interior Adelina Iucal recomandă culori îndrăznețe, sculpturi decorative și mai multe surse de iluminat pentru un spațiu modern și cu personalitate.

Holul, prima impresie despre locuință

Potrivit designerului, intrarea în casă trebuie să atragă atenția încă de la primul pas, însă efectul vizual nu presupune folosirea unui număr mare de obiecte decorative. Dimpotrivă, amenajarea trebuie să fie echilibrată, cu puține elemente și fără detalii care încarcă inutil spațiul.

„Intrarea în casă în 2026 nu mai este un simplu hol de intrare sau de trecere de afară în interior, dar este o adevărată carte de vizită. În momentul intrării, efectul trebuie să fie wow. Stilul abordat în acest spațiu nu trebuie să fie aglomerat, cât mai puține elemente care să dea senzația de gălăgie sau zgomot vizual”, a explicat Adelina Iucal.

Pentru cei care preferă amenajările mai îndrăznețe, designerul propune introducerea unor elemente inspirate din natură și a unor combinații care ies din tiparele clasice. Sculpturile pot deveni piese de accent în zona de intrare, mai ales în locuințele în care proprietarii își doresc un decor cu personalitate.

„Pentru persoanele mai extrovertite, mai îndrăznețe, cărora le place un interior cu personalitate, de sigur este de recomandat să folosim și sculpturi la intrarea în interiorul casei. Aceste sculpturi pot fi din diferite tipuri de materiale, din marmură naturală, din textil, din lemn sculptat. Acestea pot fi imitații de animale din natură”, a menționat designerul.

Bejul, înlocuit cu nuanțe mai îndrăznețe

O altă recomandare vizează paleta cromatică. În locul nuanțelor clasice de bej și gri, Adelina Iucal încurajează alegerea unor culori mai vii, care pot schimba aspectul holului și îi pot oferi mai multă expresivitate.

„Aș îndrăzni să vin cu o recomandare: să trecem puțin de la culorile bej, gri, la niște culori mai îndrăznețe, cum ar fi un verde, albastru, orice nu”, a recomandat aceasta.

Trei tipuri de iluminat pentru un hol primitor

Pe lângă mobilier, decor și culori, iluminatul are un rol important în amenajarea holului. Lumina principală nu este suficientă pentru a pune în valoare întregul spațiu, motiv pentru care designerul recomandă combinarea mai multor surse de iluminat.

„Este foarte important să avem și o lumină principală, dar nu este doar ea importantă în acest spațiu. Trebuie neapărat să avem și o lumină de accent și o lumină ambientală”, a explicat Adelina Iucal.

Lumina ambientală poate fi integrată în zona oglinzilor, în timp ce iluminatul de accent are rolul de a evidenția anumite obiecte decorative. Printre exemplele oferite de designer se numără tablourile amplasate deasupra consolei și sculpturile folosite în decorarea holului. Astfel, fiecare element ales poate fi pus în valoare printr-o iluminare potrivită.