Printre invitații primei ediții
În platoul emisiunii au fost prezenți Diana Ambros, prezentatoarea Știrilor PRO TV, Sergiu Tătaru, prezentatorul Știrilor Sport PRO TV, și interpreta Kamelia Melnic, care au contribuit la atmosfera de sărbătoare. Lor li s-a alăturat îndrăgita interpretă de muzică populară Adriana Ochișanu, care a adus în platou muzica, tradiția și voia bună.
Platoul s-a transformat într-o adevărată petrecere
Ediția aniversară nu putea trece fără un tort pe măsură. Echipa a marcat cei 27 de ani ai PRO TV Chișinău printr-un moment festiv, iar tortul decorat cu afine a fost savurat în platou, în timp ce toți cei prezenți au cântat „La mulți ani”.
Nici discuțiile savuroase nu au lipsit. Prezentatorii și invitații au abordat subiecte din culise, au vorbit despre casting, preferințe și experiențe personale, iar glumele și replicile spontane au menținut atmosfera relaxată pe tot parcursul ediției.
Noul sezon „Gusturile se discută” promite să aducă în fiecare ediție combinația deja îndrăgită de public: oameni interesanți, povești, muzică și, desigur, gusturi care merită discutate.
Prima ediție a noului sezon
Prima ediție a noului sezon poate fi urmărită pe 5 septembrie, de la ora 21:00, la PRO TV Chișinău.


