Cele mai minunate clipe din viata mea.
Momente în care realizezi cât de minore erau toate bataile tale de cap, cât de nefondate erau geloziile si temerile tale. Momente în care vezi lucrurile cu totul altfel. Pentru ca au alta importanta. Cea mai mare din viata ta.
Atât de frumoase sunt unele clipe, încât îti dau aripi. Te schimba. Ce a însemnat trecut, oamenii din el, amintirile tale de care te-ai tot agatat, nu pentru ca ti-ar fi fost dor, ci pentru ca au ramas în tine nespuse (spuse fiind chiar, dar neascultate; lucruri neclarificate)- se anuleaza prin tot ce înseamna prezent. De data asta, pe bune si numai în astfel de situatii minunate din viata.
Sa fie toti fericiti, chiar si cei pe care i-ai urât la un moment dat, nu ca ar fi contat; pe care i-ai iertat, din momentul asta, în care vrei sa mergi cu inima plina numai de optimist, de gânduri bune si tot ce simti si n-ai simtit niciodata pâna acum – poate si un alt motiv pentru care ai putut sa urasti, uiti, lasi în trecut alte lucruri/ alti oameni.
Cred ca ajungem sa ne ranim de trecut tocmai atunci când ajungem sa iubim si sa fim iubiti asa cum ne-am dorit întotdeauna. Pentru ca avem grade superioare de comparatie. Pâna aici- momentul acesta de pace, când îti zâmbesti ironic si te împaci cu gândul ca restul, restul care n-au stiut sa conteze, n-o sa reuseasca niciodata sa ramâna pentru totdeauna, chiar daca pâna acum ai vrut ca si ei sa înteleaga unde au gresit, tocmai ca sa schimbe asta. Pâna în momentul în care cea mai mare schimbare care conteaza, porneste de la tine, de la ceea ce ti se întâmpla.
Într-o zi ajungem sa iubim fara sa avem alte repere de comparatie. Iubim asa cum stim. Cum ni se da, zilnic. Iubim într-un fel cu totul nou; o iubire nu ca prima, ci ca ultima. Ultima din viata ta. Pentru totdeauna.
Cele mai frumoase clipe din viata mea, când gândul la el îmi aduc liniste. Zâmbetele, discutiile, tinutul de mâna si sarutatul pe frunte. Atât de cunoscute, dar atât de… atât de importante acum.