Despre colaborarea cu soțul său
Gloria Gorceag a dezvăluit că o parte dintre scene au fost filmate în sectorul Ciocana, chiar în apropierea studioului muzical în care obișnuiește să înregistreze. Studioul îi aparține soțului său, producătorul Smally, iar cei doi au o regulă clară atunci când lucrează împreună.
„Noi avem o regulă foarte strictă. Acolo e muncă și el vorbește cu mine ca și cu oricare alt artist”, a povestit Gloria.
Artista spune că nu se supără din cauza atitudinii profesioniste a soțului său și susține că știa de la început cum va fi colaborarea lor.
„Știu cu cine m-am măritat, știam că va fi așa. Nu mă supăr. Știu că e foarte profesionist și eu respect asta”, a explicat ea.
Cum a fost filmat videoclipul piesei
Videoclipul pentru „Mi-e dor de noi” a fost filmat inclusiv la miezul nopții, pe o stradă din sectorul Ciocana. Gloria a povestit că soțul ei a avut și un rol de „asistent” în timpul filmărilor, mai ales pentru că era foarte frig.
„Era foarte frig și el mă ajuta cu geaca. Băieții erau cu mine”, a spus interpreta.
În cadrul emisiunii, Gloria Gorceag a vorbit și despre ținuta pe care a purtat-o în videoclip, recunoscând că aceasta este una dintre aparițiile sale mai senzuale.
Noua piesă „Mi-e dor de noi” este disponibilă pe YouTube, iar artista și-a îndemnat publicul să urmărească videoclipul.
Cine este Gloria Gorceag
Gloria Gorceag (născută pe 21 noiembrie 1987 în Soroca) este o cunoscută interpretă, textieră, jurnalistă și prezentatoare de televiziune din Republica Moldova. Aceasta a devenit o figură publică extrem de populară în țară în anul 2008, odată cu participarea sa în finala show-lui de talente Fabrica de staruri.
Este o artistă versatilă ale cărei piese îmbină stilurile pop și folk. În anul 2024 a lansat albumul Un Pui De Graur, continuând să scoată piese de succes precum „Timpule” (2025) sau „Mi-e Dor De Noi” (2026).
Pe lângă muzică, moderează diverse emisiuni TV și este o prezență constantă în calitate de gazdă pentru evenimente private și corporative.
Ea și Vitalie Catana s-au căsătorit în luna iulie a anului 2017. Cei doi au devenit părinții lui Leo un an mai târziu, iar în anul 2021 au adus pe lume și cel de al doilea copilaș pe nume Oliver.


