Totul a început de la Bobby McFerrin
Drumul Getei Burlacu către acest workshop a început din experienţele ei personale şi profesionale care au definit-o.
„Multe lucruri în viața noastră vin ori printr-un mod foarte firesc, ori din cauza unor trăiri profunde pe care le avem, și eu cred că pot să spun că prin ambele am trecut. Deci, în anul 2012, am fost la un workshop al lui Bobby McFerrin, marele gigant Bobby McFerrin, care m-a adus la ideea că oamenii trebuie să cânte și să sune împreună, unu la mână. Doi la mână, în 2018 am făcut primul workshop de canto-terapie și vino-meditație, dar de atunci vreau sincer să-ți spun că s-au schimbat foarte multe lucruri în viața mea, inclusiv și atitudinea față de vin. Noi suntem minunați că avem de promovat acest produs moldovenesc, dar să medităm și să ne dezvoltăm putem fără vin și cu multă muzică, prin respirație, prin meditație, prin conștientizări, prin carduri metaforice, prin sunete, prin insight-uri și tot așa, acolo unde sunt eu acum.Acest workshop de terapie vocal-corporală face parte din terapiile corporale care sunt conectate la corp, la emoție și la cogniție, la gândurile noastre, și cel mai apropiat îmi este anume acesta”, a povestit Geta.
„Această cale în dezvoltare personală și în psihoterapie, pentru că noi suntem o Sfântă Treime, un tot întreg, și mintea noastră, și sufletul nostru, psihicul nostru și corpul nostru. Noi suntem de nedezbinat și noi putem să stăm în psihoterapie, în cabinet, și să vorbim foarte mult, să plângem, să exteriorizăm prin vorbe, dar părerea mea și crezul meu este că se lucrează atunci când se lucrează în complex: prin corp, prin suflet și prin cogniție, prin gând. Atunci lucrurile merg mult mai repede, iar secolul 21 este despre a face lucrurile, așa ne iese, mai repede”, a menționat interpreta.
Cum s-a schimbat viața artistei?
În acest workshop, muzica şi vocea devin instrumente de explorare interioară.
„Prin workshop-ul pe care îl prezint eu putem face lucrurile mai rapid, să simţim corpul nostru cum vibrează, sufletul nostru râde sau plânge şi cum se schimbă gândurile noastre, pentru asta eu folosesc muzica pe care am adunat-o împreună cu copii mei, pentru asta folosesc cardurile metaforice un instrument psihoterapeutic foarte profund, pentru asta folosesc vocile oamenilor. De ce cântam, pentru că vocea noastră este o undă este o vibraţie, da, un sunet, sunetul este vibraţie şi atunci când vibrăm vibrează tot corpul nostru până la măduva oaselor”, a notat Burlacu.

Terapie prin vibrație
Terapia vocal-corporală include mişcare, dans şi tehnici de eliberare emoţională.
„Nu este vorba doar despre terapie vocală, ea așa și se numește terapie vocal-corporală, pentru că include tot: și mișcare, și dans ecstatic, și shaking, atunci când scuturăm emoțiile și apoi le scoatem prin voce. Cum le-aș descrie? Calea spre tine, unu la mână, eliberare, libertate, ascensiune. Cred că aș putea mai multe să spun, tot să le adun și să le adun și, de fiecare dată, din fiecare cuvânt aș putea să mai fac un workshop și încă unul, și încă unul, cu tematici diferite, deci este la infinit”, a spus aceasta.
Beneficiile principale țin de starea de bine și echilibru interior.
„Starea de bine, eliberarea de stres. Atunci când avem o stare de bine, suntem exact în punctul zero, de unde putem sări mai departe, unde putem să ne punem scopuri și să mergem înainte acolo unde avem nevoie. Deci starea de liniște, starea de zero, starea de liniște de unde putem să mergem în sus”, a explicat Burlacu.
Aceste principii reprezintă, în primul rând, un mod de viață.
„Pentru cine fac? Eu fac asta pentru mine, în primul rând, pentru că eu vreau să fie pentru mine ca un sistem să fac acest lucru permanent, prin respirație, prin dans, prin voce, prin mișcări, prin meditație, prin toate aceste lucruri în complex, să am o stare de energie”, a precizat interpreta.
Cine este Geta Burlacu
Geta Burlacu este o interpretă din Republica Moldova care a lucrat ca solistă în trupa de jazz vocal Univox, a fost profesoară de canto jazz la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova. În 2007, a participat într-un turneu internațional alături de trupa cubaneză Buena Vista Social Club în România. În 2008, a reprezentat Moldova la Concursul Muzical Eurovision cu piesa „A Century of Love”, care nu a reușit să se califice, primind 36 de puncte și egalând cu Slovenia la puncte, clasându-se pe locul 12. În 2009, a participat la Festivalul Cerbul de Aur, unde a ajuns în finală la Brașov, România.
Din 2009 până în prezent, a cântat cu Orchestra Simfonică Națională TeleRadio-Moldova, precum și cu trupele de jazz Alex Calancea Band, ANGRY Band și trupa de muzică populară Taraf lăutăresc. A fos



