Muratov si ziarul independent Novaya Gazeta, unde este redactor-sef, s-au pronuntat cu inversunare impotriva razboiului, in ciuda represiunii guvernamentale asupra mass-media si a libertatii de exprimare din tara.
„Novaya Gazeta si cu mine am decis sa donam medalia Premiului Nobel pentru Pace 2021 unui fond pentru refugiatii ucraineni. Sunt deja peste 10 milioane.”, a spus Dmitri Muratov, potrivit The Washington Post.
In decembrie, castigatorul Premiului Nobel pentru Pace a declarat ca a donat 30 de milioane de ruble (290.000 de dolari) din banii premiului sau unor organizatii de caritate si unui hospice pentru copii.
Cel mai recent anunt al lui Muratov a venit la aproape o luna dupa ce presedintele Vladimir Putin a ordonat trupelor sale sa atace Ucraina cu scopul declarat de a „denazifica si demilitariza” tara pro-occidentala.
Estimarile conservatoare ale ONU spun ca aproape 1.000 de civili au fost ucisi, in timp ce peste 10 milioane de persoane au fugit din tara sau au fost stramutate in interior.
Autoritatile ruse au avertizat de atunci ca asistenta financiara si de alta natura acordata unui stat strain in timpul „operatiunii militare speciale” a Rusiei in Ucraina ar putea fi urmarita penal ca tradare.
Dupa ce Putin a semnat o lege care incrimineaza „informatiile false' despre armata rusa la inceputul lunii martie, Novaya Gazeta a lui Muratov a sters articolele anterioare si a suspendat acoperirea razboiului din Ucraina pentru a evita sa puna jurnalistii sub amenintarea cu 15 ani de inchisoare.
Novaya Gazeta si-a reluat activitatea saptamana trecuta in conditii de cenzura in timp de razboi pentru a evita incalcarea legii.