Ei sunt Emil și Ion, gemenii care împart aceeşi pasiune încă din copilarie.
Ion Cardaniuc a menționat:„Tot timpul am fost împreună, tot timpulam iubit și sportul, tot timpul am iubit performanța și muzica, deja avem 15 ani de când combinăm. La moment suntem anul trei, la evenimente cântăm împreună. Suntem cei mai buni prieteni, suntem ca ajutor unul pentru altul, avem o concurență sănătoasă chiar și în sport si e fix așa și în muzică”.

Totuşi, dragostea pentru muzică le-au insuflat-o membrii familiei.
„Dragostea față de muzică apare din copilărie de la părinți, noi suntem iubitori de muzică populară, muzica mereu persista și exista în casă și într-o zi a fost o propunere de la bunicul nostru ca să încercăm instrumentele, fratele la vioară și eu la acordeon”, a adăugat fratele acestuia, Emil.
Ion Cardaniuc a dezvăluit „Instrumentele au fost alese de familie, de părinți și bunei împreună, erau două instrumente și deja trebuia de ales cine și la ce cântă, a fost tot alegerea lor, unul era mai rău și au zis să-l dea la vioară, iar pe celălalt că era mai cuminte l-au dat la acordeon că era puțin mai ușor”.

Chiar de mici, Emil și Ion aveau publicul lor - familia.
„De mici țin minte că eram ca o surpriză, de la început nu voiam, cred că era totul din cauza emoțiilor, din cauza că eram mici și ne doream mai multă joacă. Acesta este un plus pentru dezvoltarea noastră”, a spus Ion.
Faptul că sunt gemeni le-a adus mare noroc instrumentiştilor.
Singurul membru al familiei care o face pe Kate Middleton să își piardă cumpătul! El întrece măsura
„Dacă ne doream să profităm, sigur că da, ne îmbrăcam la fel, același stil, deseori s-a întâmplat ca unul să iasă în locul altuia la răspuns sau la examene”, au dezvăluit cei doi.
Acum merg pe acelaşi drum şi cântă în aceeaşi formaţie, începutul lor a fost mult mai provocator, iar primul eveniment şi-l amintesc până în ziua de azi.

„Cel mai ciudat a fost atunci când la programul mare ne-a rugat un invitat să ne schimbăm instrumentele, iar ăsta a fost un șoc pentru noi, mai mult nimic nu a fost”.
Atunci când sunt la evenimente, primesc cea mai mare plăcere de la reacţia publicului.
„Foarte des am fost încurcați, recent și de tata am fost. Noi până la vârsta de 7 ani am crezut că ne cheamă Emilion deoarece tata mereu așa ne striga”.
Chiar dacă deja sunt pe drumul pe care şi l-au dorit, băieţii continuă să muncească şi să crească.
„În primul rând avem ca plan să ne dezvoltăm profesional, să ne promovăm, să fim pe piața internațională. Cred că fetele noastre sunt instrumentele și le acordăm multă atenție și dragoste, ca să nu se supere pe noi”, au concluzionat cei doi.


