Kirill Shamalov este descris drept cel mai tanar miliardar rus. Este fostul ginere al lui Vladimir Putin. Shalamov s-a casatorit cu cea de-a doua fiica a lui Vladimir Putin, Katerina Tikhonova, in 2013. Cuplul s-a despartit dupa cativa ani, dar in timpul casatoriei barbatul si-a marit semnificativ averea. A devenit miliardar.
Shamalov este unul dintre miliardarii rusi afectati de sanctiunile occidentale. O parte din proprietatea lui a fost inghetata. Dupa cum relateaza Daily Mail, acesta este motivul pentru care Samalov a decis sa fuga in Dubai, unde si-a sarbatorit cei 40 de ani pe 22 martie. Imaginile de mai jos sunt anterioare insa aniversarii.
Nu a mers singur, ci cu noua sa partenera, Anastasia Zadorina, care este fiica unui general influent al Serviciului Federal de Securitate al Federatiei Ruse. Intr-una dintre ultimele postari de pe Instagram, Anastasia Zadorina s-a referit la sanctiunile occidentale impotriva Rusiei. Ea a spus ca a fost o perioada de „provocari pentru marcile si producatorii rusi” si ca firma ei „este deschisa sa lucreze cu ei”. Exista chiar si o inregistrare a uneia dintre petrecerile le care a participat Kirill Shalamov, care a aparut pe canalul de Telegram VchK-OGPU.
„In timp ce toata lumea din tara isi strange cureaua, fostul ginere al lui Vladimir Putin, miliardar, actionar al Sibur (gigant petrochimic) Kiril Samalov, sarbatoreste” – a raportat canalul de Telegram, VchK-OGPU, canal ce are denumire precum cea a primului serviciu de securitate sovietic, mai cunoscut sub numele de Cheka si care a functionat in perioada 1917-1922. Petrecerea organizata de Shalamov a avut loc in celebrul turn Burj Al Arab, sustine sursa citata. Aceasta precizeaza ca videoclipul a fost filmat inainte de inceperea operatiunii speciale din Ucraina, dar potrivit sursei, oligarhul nu cauta sa-si schimbe stilul de viata. Filmultul a fost postat pe 21 martie si a strans peste jumatate de milion de vizualizari.
Sursa VIDEO: Telegram