Cu talentul moștenit și sprijinul constant al părinților săi, Costi Burlacu și Corina Țepeș, Smaranda Burlacu face primii pași în lumea muzicii. Adolescenta a descoperit recent că pasiunea pentru cântat merită explorată cu seriozitate și dedicare.
„M-am apucat recent de canto cu Cristina Pintilie și îmi place foarte mult. Sper cât mai curând să ies și pe scenă și poate să lansez ceva. Mă bucur că mi-am găsit această pasiune”, a notat Smaranda.

Cântă la pian de mulți ani, însă până de curând nu era sigură dacă muzica este cu adevărat vocația ei:
„Cânt la pian deja de opt ani și nu eram deloc sigură dacă vreau să cânt, o perioadă chiar știam sigur că nu vreau deloc, dar apoi a început să îmi placă din nou”.
În familia soților Costi Burlacu și Corina Țepeș fiecare copil își urmează propriul drum. Ioana, sora mai mică a Smarandei, are aspirații diferite.
„Eu vreau să devin vlogger sau pilot. Îmi place să călătoresc, dar vreau să fiu și vlogger, pentru că îmi place să filmez și să fiu populară”, a spus Ioana entuziasmată.

Ioana este încă la dubii între cele două domenii care o pasionează:
„M-am gândit, dar nu știui dacă este o idee foarte bună”.
Fetele au crescut într-un mediu artistic, dar nu întotdeauna cu părinții aproape. Viața cu părinți mereu în turnee nu este întotdeauna ușoară, dar ele s-au adaptat în cele din urmă.
„Într-adevăr, părinții noștri lipsesc destul de mult, dar ne-am obișnuit deja de mulți ani. Evident că le simțim lipsa, dar ne-am obișnuit că așa trebuie să fie. În general, este foarte interesant pentru că, putem cunoaște multă lume, ne mai iau și pe noi la unele concerte și în călătorii”, a spus Smaranda.
Chiar dacă adesea sunt plecați, Costi și Corina se implică activ în viața fetelor.
„Ambii se implică atât cât pot și atunci când sunt pe loc, dar dacă nu, deja avem cunoscuți care ne ajută”, a explicat Smaranda.

Când vine vorba de școală și responsabilități, Smaranda spune că părinții au încredere în ele, dar totuși mențin un echilibru.
„În legătură cu notele, părinții au încredere în noi, dar evident că ne mai verifică uneori. Cred că tata e mai strict în situații mai serioase, dar nu l-aș numi nici pe el strict căci, rezolvăm toate problemele în familie, cu ajutorul comunicării”, a spus Smaranda.
Surorile Burlacu au o relație apropiată, chiar dacă mai apar mici conflicte din când în când.
„Ne mai certăm, dar comunicăm și rezolvăm tot prin comunicare”, a povestit Ioana.

Când vine vorba de carieră, părinții sunt cei mai buni mentori.
„Da, părinții mei mă ajută foarte mult, mai ales tata, când vine vorba de piese sau mai am nevoie de un sfat și chiar sunt binecuvântată să îi am, pentru că mă ajută foarte mult”, a mărturisit Smaranda.
Și dacă te întrebi când vei putea asculta piesele Smarandei, ei bine, nu va mai dura mult, pentru că deja lucrează la primul ei hit:
„Sper să fie cât mai curând, lucrăm”.

Smaranda și Ioana Burlacu sunt fiicele interpreților Costi Burlacu și Corina Țepeș.

SURSA FOTO: INSTAGRAM