16.03.2025
Fetița din imagine a ajuns una dintre cele mai mari artiste ale lumii și are o poveste fascinantă de viață. Vezi despre cine este vorba - FOTO

S-a născut să fie o stea și a strălucit decenii la rând pe cele mai mari scene ale lumii. Toți am auzit măcar o dată în viață piesele „New York, New York”, „Cabaret” sau „Money money”. Liza Minnelli sau „Regina Broadway-ului și a cabaretului” a împlinit recent 79 de ani.

Fetița din imagine a ajuns una dintre cele mai mari artiste ale lumii și are o poveste fascinantă de viață. Vezi despre cine este vorba - FOTO

​Cunoscută pentru prezența scenică și timbrul unic, Liza este fiica actriței Judy Garland și a celui de al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli.

Artista a împlinit 79 de ani în 12 martie și a postat pe contul de Instagram o fotografie rară din copilărie, în care apare alături de tatăl ei în timp ce suflă într-un tort spectaculos.

„La mulți ani mie! Ha! Mă machiez și îmi aranjez părul pentru petrecerea din seara asta. Împărtășesc o amintire prețioasă cu tata lângă mine și mama aproape. Florile de ziua mea... cadourile s-au adunat (…) Vă mulțumesc tuturor pentru dragostea simțită aproape și departe... în timp ce lumea se învârte! Vă iubesc... pe fiecare dintre voi”, a scris Liza pe contul de Instagram.

Liza s-a născut sub o stea norocoasă, dar viața ei a fost marcată de drame

La 16 noiembrie 1964, la vârsta de 18 ani, Liza Minnelli a urcat pe scena London Palladium pentru a participa la un concert susținut de mama sa, Judy Garland. A fost prima data când cele două au apărut împreună pe scenă. De aici și până la succesul global de care s-a bucurat n-a mai fost decât un pas.

Motivul pentru care o actriță celebră nu bea apă niciodată: „Cum de mai trăiesc, nimeni nu știe. Sunt ca un cactus”

​În 1973, Liza a urcat pe scenă la ceremonia de decernare a Premiilor Oscar pentru a accepta premiul la categoria „cea mai bună actriță” pentru rolul din „Cabaret”.

Reacția criticilor la acea vreme despre film și interpretarea ei a fost unanimă: Liza Minnelli a fost o senzație. Cu toate acestea, succesul uriaș la box office a fost oarecum neașteptat, având în vedere explorarea unor teme pe care mulți oameni din acea vreme le-ar fi considerat „imorale”.

Liza și-a conceput propriul machiaj al ochilor pentru film, iar genele uriașe și tunsoarea pixie au devenit semnătura ei.

Pe lângă cariera strălucitoare, viața Lizei Minnelli a fost marcată și de drame. Liza a fost atât de apropiată de mama ei încât, atunci când Judy a murit, Liza a plâns opt zile la rând. Artista a trecut prin patru mariaje, a avut un soț gay, s-a luptat cu depresia și abuzul de substanțe interzise.

Așa tată, așa fiu! Cezar Stratan, copia fidelă a tatălui său, Pavel. Reacția fanilor: „Să fii mîndru cu aşa copii” - FOTO

De trei ani, Liza se confruntă cu probleme grave de sănătate și a ajuns să se deplaseze doar în scaun cu rotile. Chiar și așa nu și-a pierdut zâmbetul și ține în continuare legătura cu fanii ei prin intermediul conturilor de socializare.

Fotografii: Getty Images/ Instagram 

Sursa: protv.ro
Articole din aceeasi categorie