How are we supposed to solve small problems if we can’t deal with the big ones?
***
Toti stiu ce decizii ar lua daca le-ar muri mama. Sau tata.
Daca ar ramine miine fara de lucru.
Daca la examen le-ar cada cea mai grea intrebare.
Daca ar naste un copil fara miini sau picioare.
In caz de sarcina-нежданчик ar face sau nu avort.
Ce religie o sa aiba copilul pe care totusi nu l-ai avortat. Si ‘de ce’.
Ce ai face daca ai afla ca esti inselat(a).
Ce ai face daca ai afla ca esti bolnav(a) de cancer.
Pentru ca astea sunt lucruri importante. Si e bine sa ai o pregatire emotionala pentru lucruri de care nu poti fi niciodata pregatit.
Doar ca nimeni nu stie ce ar face daca s-ar muta intr-un apartament cu o persoana care nu spala bine furculitele.
Daca ii spui, cum ii spui?
Daca decizi sa le speli tu, pina cind o sa dureze rabdarea ta?
Ce faci daca nu sterge masa de inelul de ceai lasat de cana ei. Daca imprastie prin casa betisoarele cu vata folosite.
Poate isi calca camasa aiurea. Sau impatureste hainele nu ca la magazin (cum iti place tie).
Pentru ca astea nu-s intrebari esentiale pina nu scoti din dulap o farfurie curata care e murdara.
Bolile, moartea si dizabilitatile mai des intristeaza decit cearta.
Pentru ca ne certam de la vesela, ciorapi, ne-trasul apei la veceu, si ne-scosul de gunoi afara. Si cind ne certam din cauza veselei- noi nu ne certam din cauza veselei. Ne certam din cauza atitudinii reflectate prin inactiuni.
And when the bonus question on the exam will be: What is the name of your class textbook and its author? – you won’t know the answer. Pentru ca asa lucruri nu-s importante pina cineva le face importante.
But the devil is always in the details. (And so is the beauty.)
