Noul proiect marca PRO TV îi invită pe urmăritori într-o călătorie culinară în care 15 rețete vor fi asociate cu vinuri atent alese pentru a le pune în valoare aromele.
Pentru început, preparatul central al experienței a fost o burrata clasică, reinterpretată cu ingrediente atent selectate: roșii cherry marinate, un pesto din roșii uscate și accente sărate de anchovies. Pentru contrast de texturi, au fost adăugate capere crocante și semințe de dovleac.
„Vom pregăti o burrata clasică, proaspătă. O vom servi cu un sos pesto din roșii uscate, cu roșii cherry marinate”, a explicat chef-ul Victor Onoicu.
Rezultatul este un preparat care mizează pe complexitate aromatică.
Vinul - elementul care leagă totul
Misiunea Iuliei Deliu a fost să aleagă vinul potrivit pentru acest preparat. Alegerea a fost un vin din gama „Nocturne”, obținut din struguri culeși noaptea - un detaliu care contribuie la păstrarea intensității aromatice.
„Vinul este exclusiv pentru că strugurii pentru acest vin sunt culeși noaptea”, a subliniat prezentatoarea emisiunii Gusturile se Discută.
Preparatul pe bază de burrata și vinul selectat au creat împreună o experiență senzorială în care fiecare element îl pune în valoare pe celălalt. Victor Onoicu a demonstrat că tehnica și ingredientele corecte pot transforma un preparat clasic într-unul delicios.


