„Care a fost partea ta de vină?”, a întrebat prezentatoarea serilor perfecte, Anișoara Loghin.
Sofia a spus că rolul ei a fost să afle mărimea pentru inel. Ea a povestit amuzată ce metode a încercat:
„Partea mea de vină a fost să înțeleg care este mărimea la deget. A fost o perioadă foarte interesantă și foarte amuzantă. Eu mai întâi mă gândeam să iau un inel de-al ei și să mă duc la un magazin care produce inele. În același timp, aveam o fotografie cu ea unde se vedea degetul și am zis că poate așa se înțelege care este mărimea. Vânzătoarea a râs și a zis că nu poate așa. Următoarea zi trebuia să mergem să facem lecție de grup pentru concertul de pe 15 noiembrie. Eu stăteam fix lângă ea și i-am spus să probeze un inel pe care îl aveam, era de-al ei. Am văzut că nu tare îi vine pentru că, era vechi. După, i-am spus logodnicului că i-a venit așa, de abia, de abia. El deja s-a descurcat. Eu mi-am făcut treaba”.
De asemenea, invitata a povestit cum a aflat vestea despre cererea în căsătorie. Emoționată în acel moment, a început chiar să plângă:
„Da, sigur, era dimineața când am aflat. Vorbisem cu ea și era într-o dispoziție nu tare bună și am spus: „Totul o să fie bine”. Peste o oră mă sună domnul Andrei și mi-a spus să aflu mărimea la degetul ei. Eu țipam prin casă, am început să plâng. Eu am și video, am zis să fac unul că poate la nuntă o să-l pună pe ecran și o să ne râdem”.
Totodată, la întrebarea: „Îți dorești nuntă pentru mama ta?”, Sofia a răspuns: „Eu îmi doresc ca ea să fie fericită, ea să facă tot ce-i place. Dacă vrea nuntă, să facă nuntă cu tot Chișinăul. Dacă nu vrea nuntă, să facă ce vor ei. Noi o să facem așa cum vor ei”.
Cristina Scarlat a avut parte de un Revelion deosebit! Interpreta a fost cerută în căsătorie în Piața Marii Adunări Naționale
Anul 2025 a început cu o surpriză de proporții pentru interpreta Cristina Scarlat. După ce a încântat publicul cu un recital în Piața Marii Adunări Naționale, Cristina a plecat spre iubitul său, care o aștepta cu o surpriză specială. În momentul întâlnirii, iubitul Cristinei ținea într-o mână un buchet de trandafiri, iar în cealaltă un inel de logodnă. Emoțiile nu au întârziat să apară, iar Cristina a început să lăcrimeze, fiind vizibil impresionată de gestul iubitului ei.
Cristina Scarlat s-a născut la data de 4 martie 1981, la Chișinău. Ea este o cântăreață moldoveancă de muzică pop, care a reprezentat Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2014 de la Copenhaga, Danemarca cu piesa „Wild Soul”, însă nu a reușit să se califice în finală.
SURSA FOTO/VIDEO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU/INSTAGRAM