„Am devenit bunicuță! Am un nepoțel, care îl cheamă Noah-Octavian și are doar o lună. Pe 5 noiembrie, știind că urmează să devin bunică, am trimis la preselecție pentru „Crizantema de Aur” o romanță numită „Bobocel de crizantemă”. Inițial nu mă gândeam că va avea un impact atât de mare, crezând că tema este destinată doar bunicilor și că poate juriul nu va rezona. Totuși, am avut noroc și bucurie, iar Dumnezeu a îngăduit ca să obțin trofeul la secțiunea de creație”,a mărturisit Camelia Florescu, interpretă.

Gândul că nepoțelul ei va crește și va afla povestea din spatele trofeului reprezintă cea mai mare satisfacție pentru Camelia Florescu.
„Gândește-te, peste ani el va crește și va vedea aceste înregistrări și va spune: «Buni în anul când m-am născut a scris ceva pentru mine, dar a câștigat și marele premiu»”, a notat artista, radiantă de fericire.

Camelia Florescu este un exemplu de artist complet în peisajul cultural românesc, reușind să îmbine cu succes creația (poezie, text, compoziție) cu interpretarea (muzică ușoară și romanțe).


