18 mai 2026, 13:30

Emily Istrate a debutat în cinematografie! Ce emoții a trăit la filmări, dar și când o vom putea vedea pe ecrane - VIDEO

Emily Istrate
PRO TV/ Emily Istrate

Debutul în cinematografie a venit pe neașteptate pentru Emily Istrate. Fiind invitată în platoul emisiunii „O Seară Perfectă”, interpreta din Republica Moldova a dezvăluit cum a fost aleasă pentru rolul din „Teambuilding”, ce provocări a întâmpinat pe platoul de filmare, dar și de ce această experiență a convins-o că se află pe drumul potrivit.

Cum a obținut Emily Istrate rolul din „Teambuilding”

Întrebată cum a ajuns să joace și ea în filmul „Teambuilding”, interpreta a răspuns: „Am fost contactată de către directorul din România, Domnica Cârciumaru. De fapt, managera mea a fost contactată de către ea și plus că avem un casting pentru un film, nu știam despre ce este vorba, am aflat mai târziu. Am venit la Chișinău pe cea mai mare zăpadă posibilă, dar am zis că este o șansă unică”. 

„După probă, am jucat cu BRomania o secvență pentru a vedea dacă este chimie între noi. A fost foarte frumos. Nu am mai primit nici un apel după 2 luni și am pierdut orice speranță. Pentru rolul Chivuței au audiat peste 500 de persoane. Chivuța este una dintre gazdele din Republica Moldova, ea este fiica deținătoarei castelului din film, este ispita personajului principal.  Mă gândeam că nu m-au luat pentru că, sunt mai tânără, am avut experiență de teatru, dar nu de film. Acum, acesta a fost debutul meu în cinematografie și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. În proiect sunt implicați vreo 6 basarabeni”, a continuat invitata emisiunii. 

Emily Istrate
Emily Istrate/ PRO TV
Citeste si : Katy Black critici dure în online, după ce a luat bani ca să susțină reprezentantul Maltei la Eurovision: „Nu mă simt o trădătoare de țară...” - VIDEO

Experiența de pe platoul de filmare

Filmările au fost destul de solicitante, dar oboseala nu s-a resimțit de către Emily, aceasta a savurat din proces.„Mă trezeam destul de dimineața în fiecare zi și filmam până seara târziu, normal că vii acasă și adormi direct. Zburau foarte rapid orele. Nu cred că am mai trăit asta până acum, ziceam și echipei mele acest lucru. Experiența asta mi-a schimbat viața și mi-a demonstrat că sunt pe drumul corect. E foarte multă muncă, trebuie să înveți să lucrezi în echipă. Regizorii au spus că nu le vină să creadă că ăsta este debutul meu în cinematografie. M-am descurcat foarte bine și am simțit că este pentru mine”, a menționat tânăra. 

„Este un personaj pe care trebuie să-l joci, diferit de cum ești tu în viața reală. Dacă ne-ar plăcea doar ce facem noi, atunci am fac filme autobiografice. Mie mi se pare un sacrificiu frumos să poți intra în rol”, a mai adăugat Istrate.

Emily Istrate
Emily Istrate/ PRO TV
Citeste si : Magnat și Feoctist, detalii neștiute din culise. Cum au decurs filmările noului videoclip - VIDEO

Relația specială cu colegii de filmări

Cât despre colegii de platoul, Emily a povestit: „În realitate sunt și mai amuzanți. M-am atașat foarte mult de ei, acum suntem ca o familie. Oamenii pe care îi vedeți voi la televizor, sunt și mai amuzați în realitate, umorul fiind o dovadă a intelectului. I-am învățat diferite cuvinte moldovenești, unele rusisme”. 

Lansarea filmului „Teambuilding” în România și Moldova

„Filmul iese în octombrie și vă așteptăm pe toți la cinema. Va fi lansat și aici, în toate cinematografele din Republica Moldova și România”, a spus Emily. 

Emily Istrate
Emily Istrate/ PRO TV

Cine este Emily Istrate

Emily Istrati este o tânără interpretă din Republica Moldova, în vârstă de 21 ani. Aceasta a devenit cunoscută după ce a participat la „Golos Deti” din Rusia, sezonul 6. Emily a mai participat la - „Golos Deti Ucraina” și „Next star”, interpretand „Hora din Moldova”.