Emilian Crețu a venit în această dimineață cu o reacție despre prestația Nataliei Barbu.
„Despre prestația Nataliei Barbu la Eurovision, cu toată stima și respectul față de ea. Eu cred că ea nu a avut o echipă profesionistă în spate. Ea a cântat foarte frumos, aripile alea din spate din epoca de piatră, rochia este răvășitoare, ea a vrut să fie amazoancă, nu înțeleg „hamuturile” alea de pe picior, dar poate că o să înțeleg vreodată. Natalia, felicitări oricum, dar atunci când mergi la Eurovision nu e nevoie doar de talent, dar și de o echipă foarte bună în spate”, a spus actorul.
Emilian a făcut și o glumă: „Sincer, mă duc eu la anul, nu pot cânta, dar o să fac ceva. Vă rog, să mă votați de pe acum, nu știu ce o să fac, dar oricum ceva o să fac”.
Natalia Barbu nu s-a calificat în finala concursului Eurovision Song Contest 2024. În 2007, interpreta a reprezentat Republica Moldova la Eurovision cu melodia „Fight”, clasându-se pe locul 10.

Emilian Crețu este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din Moldova, urmărit de peste 534 de mii de oameni. Actorul este admirat pentru carisma sa, dar și pentru clipurile pline de umor pe care le realizează. Acesta nu scapă niciun moment important din viața lui fară să-l posteze pe rețelele de socializare.



