10 iunie 2026, 13:40

Emilian Crețu vrea să transforme scandalul dintre Iuliana Beregoi și Andreea Bostănică într-un film: „Putem câștiga foarte mulți bani” - VIDEO

Emilian Crețu
Pro TV/ Emilian Crețu

Scandalul dintre Iuliana Beregoi și Andreea Bostănică continuă să stârnească reacții în mediul online, iar Emilian Crețu revine în atenția publicului cu noi declarații. Actorul a explicat că videoclipul său despre conflict a fost o ironie, interpretată eronat de unii internauți. Mai mult, invitat la „O Seară Perfectă”, acesta a lansat ideea realizării unui film inspirat din povestea care a devenit unul dintre cele mai comentate subiecte ale momentului.

„Filmulețul pe care l-am făcut eu a fost, e ironie acolo și îți dai seama că eu n-am nimic cu fetele respective. Eu am făcut o ironie despre acest scandal, cumva ca să dau de înțeles că avem oaspeți în țară și lucrurile sunt importante, că, vrem sau nu vrem, la nivel de țară și de România, numai despre asta se vorbește. Doar despre asta”, a spus Emilian Crețu.

Propunerea surprinzătoare: un film inspirat de scandal

În cadrul emisiunii, acesta a venit și cu o propunere neașteptată. Actorul a menționat că ar fi dispus să scrie un scenariu de film inspirat de conflictul dintre cele două interprete.

„Eu am o idee genială și mă gândeam să o zic la mine pe Instagram, dar o să o zic aici. Eu, dacă ele îmi dau voie, aceste fete, putem câștiga foarte mulți bani, inclusiv eu, inclusiv ele. Eu sunt de acord, acum, în premieră, să fac un scenariu de film. În premieră, eu, fetelor, vreau să scriu un scenariu de film despre voi și să facem un film, unde eroinele principale să fiți voi două”, a explicat acesta.

Crețu consideră că interesul public pentru acest subiect ar putea transforma un astfel de proiect într-un succes comercial.

„Voi vă dați seama filmul ăla cum o să se vândă. Voi vă dați seama câte milioane de euro o să vină în buzunarele noastre”.

Emilian Crețu
Emilian Crețu/ Pro TV

Cum vede actorul conflictul dintre cele două interprete

În același timp, Emilian Crețu a subliniat că nu ține partea niciuneia dintre cele două protagoniste ale scandalului. El a notat că o apreciază pe Iuliana Beregoi, pe care spune că o cunoaște de mai mulți ani, în timp ce pe Andreea Bostănică o știe în principal din mediul online.

Acesta consideră că disputa dintre cele două este reală, însă amploarea pe care a luat-o a fost amplificată de interesul public și de atenția mediatică. Totodată, Emilian Crețu a remarcat nivelul ridicat de interes pe care l-a generat subiectul în spațiul public.

„Eu cred în scandalul lor, că e un scandal pe bune, dar acest scandal este alimentat și cu o doză de hype”, a specificat invitatul emisiunii.

În final, Emilian Crețu și-a exprimat convingerea că, asemenea altor controverse publice, și acest scandal va fi uitat în timp.

„Pentru că orice scandal nu durează mai mult de o săptămână. Au mai fost scandaluri în Republica Moldova, mult mai grave, și s-au uitat”, a adăugat actorul.

Citeste si : „Toată țara vorbește despre flocăiala voastră”. Emilian Crețu, replică dură pentru surorile Beregoi și Andreea Bostanica. Ce l-a scos din minți pe actor  - VIDEO

De unde a început conflictul între cele două tabere

Conflictul dintre Andreea Bostănică și Iuliana Beregoi durează de mai multe luni și s-a desfășurat în principal în mediul online, prin schimburi de replici și acuzații publice. Tensiunile au escaladat recent după ce cele două influencerițe s-au întâlnit într-un restaurant din Chișinău, unde ar fi avut loc o altercație. Ambele părți se acuză reciproc de agresiune și susțin că sunt victimele incidentului. Cazul a ajuns în atenția poliției, iar declarațiile contradictorii ale celor implicate continuă să alimenteze controversa în spațiul public.

Citeste si : Andreea Bostănică și Iuliana Beregoi, în centrul unui scandal uriaș. S-a ajuns la bătaie și la intervenția poliției - VIDEO

Cine este Emilian Crețu

Emilian Crețu este unul dintre cei mai cunoscuți actori din Republica Moldova. El este urmărit de peste 588 de mii de oameni pe pagina sa de Instagram. Actorul este admirat pentru carisma sa, dar și pentru clipurile pline de umor pe care le realizează. Acesta nu scapă niciun moment important din viața lui fară ca să-l posteze pe rețelele de socializare.