Fanii lui Emilian Crețu sunt obișnuiți cu ipostazele amuzante ale actorului, dar de data aceasta, el a dus umorul său la un alt nivel. Într-o postare care a devenit virală, Emilian a adoptat o atitudine „influențată” (după cum sugerează chiar el) de stilul de viață și discursurile despre spiritualitate ale Tanyei Vander.
Actorul a reușit să creeze un moment de suspans, explicând cu„seriozitate” că a luat o decizie grea.
„E o decizie asumată, o decizie pe care am gândit-o foarte mult, pentru că nu mă mai simt în siguranță. Chiar dacă Republica Moldova încă nu este o țară europeană și nu mă simt acasă la mine acasă. Îmi vând casa, îmi vând Negureniul și mă mut în Dubai”, a declarat Emilian.
În stilul său inconfundabil, Emilian a început să aducă argumente pseudo-spirituale, imitând limbajul cu care unele vedete încearcă să impresioneze pe Instagram.
„Simt că energia mea ține de acel loc și, indiferent ce nu s-ar întâmpla, indiferent de bombele care n-ar zbura, eu în siguranță m-aș afla. Știți, tot ce se face, se face spre bine și noroc că n-am copii, că dacă aveam copii era să spună: „Mămica, mămica, mămica, eu vreau la bazin! Mămica, eu vreau la nisip” și era să-mi pun viața în pericol și era să părăsesc Dubaiul”, a adăugat acesta, abia stăpânindu-și râsul.

Deși mesajul este evident unul ironic, Emilian a reușit, încă o dată, să acapareze atenția tuturor, demonstrând că știe exact cum să ironizeze trendurile care circulă în online-ul de la noi.
Emilian Crețu este unul dintre cei mai cunoscuți actori din Republica Moldova. El este urmărit de peste 588 de mii de oameni pe pagina sa de Instagram. Actorul este admirat pentru carisma sa, dar și pentru clipurile pline de umor pe care le realizează. Acesta nu scapă niciun moment important din viața lui fară ca să-l posteze pe rețelele de socializare.

Tany Vander este o influenceriță din Republica Moldova cu o comunitate de 267 de mii de urmăritori pe Instagram. Femeia este căsătorită cu omul de afaceri, Vasile Lungo și împreună îi cresc pe fii lor - Adam și Kael, aceasta locuiește acum în Dubai.


