Maldivele, un vis devenit realitate
Influencerița a dezvăluit pe online că își dorea de mai mulți ani să ajungă în Maldive, iar în acest an a reușit să bifeze destinația de pe lista visurilor sale. Și mai mare este bucuria faptului că trăiește această experiență alături de omul iubit.
„Maldivele sunt pe vision board-ul meu de vreo 3-4 ani. Și sunt atât de fericită că anul acesta am reușit să transform acest vis în realitate. Și cel mai frumos este că nu sunt aici singură, ci alături de iubitul meu. Și încă o realizare: cât de frumos este să iubești și să poți fi tu însăți în această iubire. Fără măști, fără să demonstrezi nimic. Doar să iubești și să fii iubită. Atât. Și asta vă doresc și vouă”, a scris Elisoa Cynthia.
„Astăzi nu mai simt nevoia să demonstrez nimic”
Într-o altă postare pe rețelele sociale, influencerița a povestit cum și-a schimbat perspectiva asupra relațiilor și de ce nu mai simte nevoia să demonstreze că se poate descurca întotdeauna singură. Elisoa a mărturisit că, în trecut, simțea permanent nevoia să arate că este o femeie puternică și independentă, care poate face față oricărei situații fără ajutorul cuiva. Experiențele și educația emoțională au ajutat-o însă să privească lucrurile diferit.
„Înainte, simțeam mereu nevoia să demonstrez că sunt o femeie puternică, independentă, că pot face totul singură și că nu am nevoie de nimeni. Dar educația emoțională și psihosomatica m-au ajutat să fiu mult mai conectată la mine, la ceea ce simt și la ceea ce îmi doresc. Astăzi nu mai simt nevoia să demonstrez nimic”, a scris aceasta.
Creatoarea de conținut a subliniat că independența și ambițiile personale nu sunt incompatibile cu încrederea în bărbatul de lângă ea. Mai mult, spune că nu simte nevoia să concureze cu Andrei pentru a stabili cine este mai puternic sau cine conduce în relație.
„Sunt în continuare o femeie independentă, muncesc, am visurile și ambițiile mele. Dar asta nu mă împiedică să am încredere în bărbatul de lângă mine și să-i urmez direcția uneori. Iar cu Andrei, sincer, n-am simțit niciodată nevoia să demonstrez cine e mai puternic sau cine conduce. E prietenul meu cel mai bun, e iubitul meu, e omul meu. Și îl iubesc. Atât de simplu.”, a mărturisit Elisoa.

„Sunt în vacanță cu iubitul meu”
La finalul mesajului, influencerița a revenit la motivul pentru care se află în această perioadă într-o escapadă alături de partenerul său. Fără să dezvăluie destinația aleasă, Elisoa a recunoscut, cu umor, că soarele ar putea fi responsabil pentru gândurile sale filosofice.
„Ce mult iubesc educația emoțională și psihosomatica!
În fine, sunt în vacanță cu iubitul meu și nu știu de ce am început să filozofez atât. Poate e de la soare”, a încheiat aceasta.
Imaginile și videoclipurile publicate o surprind pe Elisoa alături de Andrei într-un decor de vacanță. Cei doi par să profite din plin de timpul petrecut împreună, iar postarea transmite atât atmosfera relaxantă a escapadei, cât și bucuria de a se avea unul pe celălalt.
Despre relația cu Andrei
Amintim că, într-o altă sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram, Elisoa Cynthia a vorbit despre lucrurile care o apropie de partenerul său. Atunci, aceasta a dezvăluit că prietenia, libertatea de a fi ei înșiși și valorile comune sunt printre aspectele pe care le apreciază cel mai mult în relația lor.
„Noi suntem prieteni. Libertate de a fi, el să fie el și eu să fiu eu”, a scris influencerița.
Tot atunci, Elisoa a vorbit cu admirație despre atașamentul lui Andrei față de familie, tradiții și casa părintească, descriindu-l drept un om gospodar, care nu încearcă să pară altcineva.
Cine este Cynthia Elisoa
Cynthia Elisoa s-a născut în Madagascar, dar la vârsta maturității a cunoscut un moldovean de care s-a îndrăgostit și a decis să se stabilească în Republica Moldova. Tânăra a devenit cunoscută după ce a participat la „Vocea României”.


