În imaginile postate, cei doi au radiat de fericire în fața camerei, zâmbind și îmbrățișându-se cald pe fundalul sonor al piese romantice. Gesturile dulci și privirile dintre ei au fost suficiente pentru a transmite emoția pură a unei povești frumoase de dragoste.
Reacțiile urmăritorilor nu au întârziat să apară, secțiunea de comentarii fiind rapid inundată de felicitări, complimente și urări de bine pentru noul cuplu din showbizul autohton.
Vezi mai jos videoclipul piesei „Esperannza”, lansată recent de Edward Zone.
Un nou capitol pentru Eduard după Akord
Pentru Eduard Malareu, proiectul Edward Zone reprezintă o nouă etapă în cariera sa muzicală, după perioada în care a făcut parte din Akord alături de Igor Sîrbu.
Malareu s-a alăturat formației în 2019, iar în anii care au urmat cei doi au lansat piese și au susținut numeroase concerte împreună. Printre piesele cunoscute ale acestei perioade se numără „Cine-i soarele tău”, „Unde, unde”, „Prizoniera” și „Hora Dorului”.
Colaborarea dintre cei doi artiști s-a încheiat după finalizarea contractului, iar Eduard Malareu a ales să nu îl prelungească.
În mai 2026, acesta a lansat oficial proiectul Edward Zone și piesa „SĂ-MI DAI”, deschizând un nou capitol muzical.
Acum, artistul continuă această direcție cu „8 Miliarde”, o producție în care muzica și imaginea se întâlnesc într-un concept axat pe emoție, determinare și confruntarea cu realitatea.


