Irina a fost impresionată de prestația concurentului și i-a transmis că ar putea avea un parcurs important dacă ar alege să facă parte din echipa sa.
„Edi, ești fenomenal! Ar fi o decizie foarte bună pentru tine să vii la mine în echipă pentru că eu nu am o voce ca a ta și ți-ar prinde bine să strălucești tu, singur. Aș vrea să fii diamantul meu!”, a spus Irina.
Și Tudor Chirilă a remarcat felul în care Eduard a reușit să combine vocea cu expresivitatea scenică.
„Am simțit un meta-teatru acolo. Cred că orice cântăreț mare e și actor acolo, fără să știe. E inutil să spun cât de mult mi-aș dori și cât de mult cred că ne-am potrivi”, a spus Tudor Chirilă.
Theo Rose a apreciat, la rândul său, nu doar calitățile vocale ale concurentului, ci și personalitatea pe care acesta a adus-o pe scenă.
„Există interpreți și artiști. Ai voce, libertate, nerv, haz... Ești un om norocos și fericit”, a spus Theo Rose.
Cine este Eduard Cotoară
Eduard Cotoară vine la „Vocea României” cu peste două decenii de experiență în muzică și cu un parcurs profesional construit în jurul mai multor roluri din industrie: muzician, chitarist, artist și manager.
Pasiunea pentru muzică a început încă din copilărie. Tatăl său cânta și colabora ocazional cu o trupă în calitate de sunetist, iar Eduard a crescut în atmosfera repetițiilor de la Casa Studenților din Craiova.
În adolescență și-a dorit să învețe să cânte la chitară. Pentru că nu a găsit un profesor, a început să învețe de la muzicieni folk. La 14 ani a descoperit chitara electrică, moment care avea să-i schimbe parcursul. A început să studieze instrumentul și, în paralel, s-a apropiat și de canto.
Drumul nu a fost însă lipsit de obstacole. Unul dintre profesorii săi i-a spus că este afon și că nu va putea face niciodată muzică, experiență care i-a afectat încrederea în propriile calități vocale.
Înainte de facultate, Eduard a muncit pentru a se întreține. A montat scene și a cărat echipamente la spectacole, într-o perioadă în care familia sa trecea prin dificultăți financiare.
O altă etapă importantă din viața sa a început după ce a participat la castingul pentru serialul „Pariu cu viața”. A filmat episodul pilot, însă nu a fost distribuit ulterior în producție. Experiența l-a determinat să urmeze Facultatea de Actorie.
În ultimii ani de facultate și-a înființat prima trupă de cover-uri, iar în 2016 s-a mutat în București. A devenit chitarist în trupa lui Betty Salam și a acceptat numeroase colaborări pentru a se putea întreține, perioadă pe care o descria în glumă drept etapa de „chitarist mercenar”.
În 2018 a câștigat un proiect Start-Up Nation în domeniul muzical. Banii i-a investit în echipamente de sonorizare și lumini pentru evenimente. În aceeași perioadă a început să colaboreze cu Florin Chilian și What's UP și s-a implicat tot mai mult în managementul artistic.
În timpul pandemiei, Eduard a ajuns director al unei companii de vânzări din Sofia, specializată în music business. Chiar dacă activitatea sa profesională s-a diversificat, muzica a rămas constant prezentă în viața lui.
În 2021, Eduard și-a lansat prima piesă, „1000 de luni”. Doi ani mai târziu a lansat „Shot-uri de iubire”, melodie pe care o numește, în glumă, „imnul mirilor”. Tot în 2023 a devenit managerul lui What's UP.
Anul 2023 a venit însă și cu una dintre cele mai grele încercări din viața sa. Eduard și-a pierdut mama, care suferea de o afecțiune cardiacă. În aceeași perioadă și-a pierdut și business-ul.
A urmat o etapă dificilă, în care s-a retras treptat din activitatea muzicală și a început să refuze concerte. Chiar și atunci, a continuat să cânte la evenimente.
În plan personal, Eduard este căsătorit de trei ani cu o femeie care lucrează în PR. Cererea în căsătorie a avut loc în direct, la televizor.
În prezent, Eduard Cotoară se concentrează din nou pe muzică și este artist full-time. Cântă la evenimente alături de propria trupă și lucrează la repertoriul său. Are peste 200 de schițe de piese scrise și își dorește să își ducă proiectul artistic la un nou nivel.
Momentul său de pe scena „Vocea României” vine astfel după ani de muncă, schimbări profesionale și perioade dificile, iar reacțiile antrenorilor au arătat că povestea lui muzicală este departe de a se fi încheiat, potrivit protv.ro.


