Povestile a doi ucraineni, citite de actorii Tamsin Greig si Eddie Marsan, au fost acompaniate la vioara de Nicola Benedetti, scrie Agerpres. Tamsin Greig, actrita din "Friday Night Dinner" a citit cuvintele Nataliei, care a petrecut trei zile adapostindu-se intr-un subsol din Harkov inainte de a fugi cu un tren supraaglomerat, afland mai tarziu ca blocul ei si universitatea au fost distruse. Marsan a dat apoi glas cuvintelor lui Artem, care a calatorit timp de patru zile pentru a ajunge in Romania, alaturi de copiii sai traumatizati.
Jamala a fost aplaudata zgomotos cand a ridicat steagul ucrainean pe care l-a tinut in mana pe tot parcursul prestatiei sale. Cantareata a fugit din Kiev impreuna cu copiii ei la inceputul razboiului. „A fost foarte greu, dar sunt aici. Multumesc foarte mult tuturor muzicienilor pentru ca sustin Ucraina, pentru ca sunt alaturi de Ucraina, deoarece este foarte important pentru noi”, a declarat ea pentru ITV inainte de concert. Cantecul ei, „1944”, a fost inspirat de strabunica ei, care s-a numarat printre miile de tatari care au fost deportati cu forta din Crimeea de dictatorul rus Stalin, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Versurile hitului „Perfect”, al lui Ed Sheeran, despre a lupta chiar daca reusita pare improbabila („fighting against all odds”), au capatat o noua rezonanta intepretate cu aceasta ocazie. El s-a alaturat apoi Camilei Cabello pentru a interpreta pentru prima data live duetul lor „Bam Bam”.
Cantaretul si compozitorul Tom Odell a interpretat balada sa, "Another Love", care a fost adoptata ca imn de solidaritate de ucraineni pe retelele de socializare. Piesa lui a fost cantata si la concertul din Romania.
A existat, de asemenea, un mesaj inregistrat din partea vedetei americane Billie Eilish si a fratelui ei, Finneas O'Connell, care au transmis „sprijinul si solidaritatea” lor.
Cu ce substanta a fost otravit Roman Abramovici? Agentul chimic a fost folosit si in Primul Razboi Mondial!
Pe langa milioanele de lire sterline stranse din donatiile publice, televiziunile au donat circa 3 milioane de lire din veniturile obtinute din publicitate, iar 250.000 de lire sterline au fost adunate din vanzarea de bilete.