09.05.2024
Ecaterina Petrova te ajută să iei cea mai buna decizie! Ce buchete oferim în luna lui Florar, dar şi cum avem grijă de acestea ca să reziste mai mult timp - VIDEO

Fiecare femeie îşi doreşte flori spectaculoase care să reziste cât mai mult timp. Deşi bujorii sunt vedetele lunii mai, tendinţele ne oferă o gamă largă de alternative atunci când vrem să cumpărăm flori. Ce buchete oferim în luna lui Florar, dar şi cum avem grijă de florile noastre, aflăm dintr-un reportaj marca O Seară Perfectă.

Un buchet de flori nu este doar despre un gest plăcut, ci și despre emoții de neuitat.

Ecaterina Petrova a dezvăluit:  „Acum cei mai apreciați sunt bujorii, hortensiile, asta este tot ce avem la sezon și sunt cele mai scumpe și frumoase flori. Din ceea ce mereu se vinde sunt și trandafirii. Cele mai stilate buchete sunt cele mix, acestea sunt buchetele cu trandafirici, mono buchetele. Cele mai apreciate buchete sunt cele care au un aer mai sofisticat,mai rafinat și sunt mai stilate”.

În ultimii ani, bujorii au devenit tot mai apreciați, iar soiurile - spectaculoase.

„Bujorii cresc în seră, ăștia sunt bujorii care cresc pe pământul moldovenesc. Coral își schimbă culoarea și din roz devine un alb imaculat”,  a mai spus aceasta.

Iar dacă ești în căutarea unui buchet perfect, ai putea opta pentru trandafirii clasici.

„Dacă cumparați mulți trandafiri este frumos doar dacă unt accesorizați cu o fundiță, iar dacă cumpărați 10 trandafiri roz îi puteți înveli într-o folie albă sau ceva ca să ie în contrast”.

Dacă vrei să-ţi admiri florile în vază cât mai multe zile, trebuie să le îngrijeşti corespunzător.

„Mereu le recomandăm cumpărătorilor noștri în dependență de buchetul pe care îl cumpără, noi îi spunem tot, cum să curețe buchetul, câtă apă să-i toarne. In aceasta industrie sunt de 6 ani și cu fiecare an sunt mai multe schimbări, deoarece în fiecare an estetica buchetelor se schimbă și trebuie s înveți mereu”.

Iar când vine vorba despre a da tonul și stilul unei nunți, florile reprezintă unele dintre cele mai importante decizii.

„Buchete de mireasa, sezonul începe de pe acum și cele mai în trend sunt buchetele cu diverse flori, ca el să nu fie perfect rotund, ca el să fie tare haoi, ca atunci când mireasa merge, buchetul să plutească o dată cu ea”,  a cncluzionat Ecaterina Petrova.

Articole din aceeasi categorie