Activitatea principala a Veronicai este cea de avocat, insa pe langa toate, ea ofera si asistenta juridica gratuita refugiatilor din Ucraina. „Activitatea mea de baza este lucru in calitate de avocat. Activez in baza litigiilor civile in mare parte, familiale. Pe langa aceasta, odata cu inceputul razboiului pe 24 februarie 2022 am simtit asa o compasiune, o jale fata de toti cei care au fost nevoiti sa se refugieze in tara. Auzeam pe strada limba ucraineana si mergeam pe strada si ii intrebam daca pot sa ii ajut cu ceva. Am acceptat oferta de a activa in cadrul unui proiect prin intermediul caruia toate persoanele refugiate beneficiaza de asistenta juridica profesionala gratuita.”, a mentionat acovatul.
De asemenea, ea a adaugat: „Este finantat proiectul de entitati cu capital strain, dar important este scopul comun pe care il facem. Cel de sus mi-a dat posibilitatea sa activez in calitate de avocat si pentru ei.”
Intrebata ce fel de tip de asistenta juridica ofera refugiatilor, Stetco a raspuns: „Poate apela oricine este refugiat din razboiul din Ucraina. Intrebarile sunt foarte vaste. Cele mai dese sunt documentarea lor. Foarte multi au fost nevoiti sa plece de acasa fara acte, sau cu acte expirate. Urmeaza asistenta in tot ce tine de competenta Republicii Moldova.”
Totodata, avocatul a precizat faptul ca in Moldova se afla aproximativ 90 de mii de ucraineni la moment. „La moment in Republica Moldova se afla in jur de 90 de mii de ucraineni. Cea mai mare parte sunt cazati in familii gazda, in chirii si in jur de 45% sunt cazati in centre de plasament. Sunt centre special create ca ei sa fie asigurati in Republica Moldova cu un trai decent, cu o mancare calda si cu acoperis in primul rand. Integrarea merge bine si multi dintre ei au si scopul de a ramane in tara. Se simt mai aproape de casa lor.”, a spus Veronica.
„Ei dispun de drepturi in masura in care le permite statutul. Mai nou s-a investit protectia temporara. Copiii pot sa faca scolarizare, dispun de dreptul de a beneficia de medicina primara si de urgenta. Persoane din centre de plasament au incheiat casatorii. Intr-un centru de plasament, 2 persoane in etate trecuti de 65 de ani s-au indragostit.”, a mentionat Veronica Stetco.