20 mai 2025, 10:52

După trei decenii împreună, Vitalie Dani și soția lui încă reușesc să păstreze aprinsă flacăra iubirii: „Iubirea există, dar...” - VIDEO

După trei decenii împreună, Vitalie Dani și soția lui încă reușesc să păstreze aprinsă flacăra iubirii: „Iubirea există, dar...” - VIDEO

După mai bine de 30 de ani de căsnicie, interpretul Vitalie Dani și soția sa, Silvia, demonstrează că iubirea poate dăinui, chiar dacă se transformă în timp. Invitat în studioul emisiuniiO Seară Perfectă”, artistul a vorbit cu sinceritate despre relația lor, despre cum au reușit să crească împreună atât pe plan personal, cât și profesional. Care este cheia unei relații durabile, cum reușesc să păstreze flacăra iubirii vie, dar și cum conlucrează cei doi, află din articolul de mai jos. 

Cu trecerea anilor, se spune că iubirea se transformă în respect, pentru Vitalie Dani însă lucrurile stau puțin diferit:

„Nu se transformă neapărat în respect, la diferite perioade este altfel, dar este aceeași iubire. Nu poate fi la 60-70 de ani aceeași iubire, nebunie, forfotă, fierbințeală ca la 17 sau 18 ani. Deși sufletul și inima rămâne tânără, începi să vezi altfel aceleași lucruri”.

Pentru artist, esența dragostei nu dispare, ci doar capătă alte forme, mai calme și mai ancorate la realitate.

„Fiind tânăr le vezi într-un fel, fiind părinte în alt fel, aceleași situații le vezi cu alți ochi, se schimbă doar punctul de percepere. Așa e și cu iubirea și dragostea, fiindcă, de la iubire începe totul și pentru acest sentiment, noi, bărbații, suntem gata să facem orice. Eu nu merg pe calea aluziilor și o spun direct, iubirea există”, a spus interpretul.

Eveniment emblematic pentru Vinăria din Vale! Tradiție și gusturi rafinate la cea de-a 23-a ediție a Vernisajului Vinului - VIDEO

Silvia, soția artistului, i-a fost alături încă de la începutul carierei și acum e impresara lui.

„Ea acum este impresarul nostru, eu, împreună cu mai mulți artiști autohtoni cunoscuți activăm la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”. Ea este șefa noastră, contabilă și cea care organizează spectacolele. A ales să se dedice carierei mele, deși este absolventă a două facultăți, pedagogie și drept. De aceea o apreciez foarte mult. Poate de aceea și toate melodiile i le dedic ei”, a notat cu duioșenie artistul.

Vitalie Dani recunoaște că relația lor este rezultatul unei munci constante și a unei înțelegeri reciproce:

„Este o muncă zi de zi, și vreau să îi mulțumesc Silviei că știe să mă înțeleagă. Viața este mai complicată, dar este important să găsești acel echilibru. Nu cred că există o soluție sau un remediu care să te facă fericit, fericirea se face zi de zi și trebuie să o găsești în cele mai mici detalii”.

Cu siguranță nu ai văzut-o așa pe Anișoara Loghin! Iată cum arată emoțiile când soțul devine campion - FOTO/VIDEO

În privința echilibrului în cuplul lor, artistul subliniază rolul pe care îl are soția sa:

„Înțelepciunea unei femei contează într-o relație, fiindcă noi, bărbații, credem că suntem centrul Universului, dar, de fapt, de femeie depinde foarte multe”, a explicat Dani.

Întrebat dacă îi spune des soției „Te iubesc”, Vitalie Dani a răspuns cu umor: 

„Noi, bărbații, suntem de la Dumnezeu, așa cred, dacă am zis „Te iubesc” o dată în ziua nunții, ajunge pentru toată viața. Ne spunem te iubesc non-stop, noi avem o melodie care se numește chiar așa”.

Cât despre programul său artistic, lucrurile sunt la fel de simple.

„Ce muzică pune soția, aceea cânt. De obicei, ne ghidăm după context”, a povestit artistul râzând.

Vitalie Dani este un cântăreț și compozitor, artist al poporului din Republica Moldova. A participat activ în Corul de Copii al Teleradiodifuziunii RSS Moldovenești. Primul cântec interpretat a fost „Adio, pică frunza” pe textul lui George Bacovia. Prima apariție în scenă în calitate de interpret a fost în anul 1991.

SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU; GOOGLE