Frecventează biserica în fiecare săptămînă, fapt ce l-a încurajat să revină la muzică: „Dacă nu mă întăreau rugăciunile, nici acum nu era să mă întorc. M-au întărit rugăciunile și biserica pe care o frecventez în fiecare săptămână și la slujbă și la liturghie dimineața. Bineînțeles, am fost la multe mănăstiri, am vorbit cu mulți strareți, care m-au întărit în credință”.
Igor susține că nimic în viață nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, iar puterea ce o primește din credință, îl determină să meargă mai departe: „Mulți m-au liniștit și au spus: <<Igor, nici un fir de păr nu cade din capul omului fără voia lui Dumnezeu>>. Nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Nu am cu cine să mă cert, nu am altă ieșire din situație, alții mi-au spus, m-au încurajat, chiar la Putna am fost de Crăciun, iar părintele s-a uitat la mine și la soție și ne-a spus: <<Stați liniștit, Andreea este bine, ea este la Dumnezeu>>”.

„Pentru noi, orice cuvânt de încurajare e ca un balsam, ca o mângâiere ca o vindecare pentru rană. Îmi e tăiat sufletul că s-a dus floarea mea. Am înmormântat o fecioară, o floare pe care am crescut-o eu, am ținut-o de mână, am ținut-o în brațe, am educat-o, i-am cântat la ureche. Ea de la 4 ani cânta împreună cu mine. Atât de tare mă mândream cu ea și spuneam că o să aibă cui rămâne melodiile mele, că Andreea o să ducă numele meu mai departe”, a continuat interpretul.
Igor și-a amintit totodată de perioada când Andreea s-a născut și cât de fericit era la acel moment: „Ca orice părinte, îmi aduc aminte toată perioada frumoasă, asta mi-a rămas în suflet. Voi îmi cunoașteți familia de la naștere, de când s-a născut Andreea și cum am început a cânta cu ea în brațe, cu prima melodie. Mulțumeam lui Dumnezeu! La 8 luni ale Andreei am cântat o melodie. După care a urmat: <<Floarea tatei ești/ O comoară din povești/ Roua florilor/ Mândria părinților>>”.

Andreea Cuciuc s-a stins din viață la data de 15 noiembrie. Informația a fost confirmată de un coleg de-al acesteia. Potrivit sursei, tragedia a avut loc în timpul unei petreceri, când, la un moment dat, Andreei i s-a făcut brusc rău.

Colegii ei au încercat să-i acorde primul ajutor, însă, eforturile lor, dar și intervenția medicilor, nu au avut succes.
„A decedat. Nu avea respirație. După Balul Bobocilor ne-am dus să petrecem. Am dansat, ne-am distrat. La un moment dat am ieșit afară și toți colegii erau în jurul Andreei. Colegii îi făceau respirație artificială (resuscitarea gură la gură). A venit apoi ambulanța și au încercat să o resusciteze și nu au reușit”, a menționat unul dintre colegii Andreei Cuciuc.
SURSA FOTO/VIDEO: FACEBOOK/INSTAGRAM

