Marco Ballerini și Capitolina Cașu au făcut recent cununia religioasă. Pentru eveniment, cei doi au ales să poarte haine asortate. „Aceste haine ne-au plăcut foarte mult, nu sunt din Moldova, dar din decor este foarte aproape cu cel tipic moldovenesc. Așa ne-am dorit. A fost o mini petrecere după, pe care am făcut-o în curte”, a spus Marco în cadrul interviului.

„Eu sunt catolic, dar ne-am cununat în biserică ortodoxă. Botezul catolic este recunoscut”, a subliniat Ballerini.

Evenimentul a fost în primul rând dedicat să le ofere celor doi o experiență emoțională. În acest sens, Marco a explicat că la cununie au fost doar ei doi, fără martori: „Noi am ales să fie o ceremonie pentru noi, pentru sufletul nostru și pentru emoția noastră. Am fost doar noi doi, fără nași, fără martori. La peterecere a fost un cerc foarte restrâns. Au fost emoții doar pentru noi”.
Întrebat cum a trăit acele clipe, invitatul a răspuns: „A fost foarte frumos”.
„Noi nu facem nuntă grandioasă, am făcut-o pentru noi să fie. Am făcut o masă pentru părinți, cu care am celebrat și pentru părinții Capitolinei, foarte puțini oameni au fost, vreo 10. Prietenii au înțeles că a fost pentru noi, o masă restrânsă”, a continuat invitatul.

De asemenea, arhitectul a recunoscut că nu s-au căsătorit încă civil: „Toate documentele sunt pregăite, dar nu am fost încă la starea civilă”.
Marco susține că nu urmează o nuntă grandioasă: „Nu, nu urmează nicio nuntă grandioasă. Așa a fost decizia ei (a Capitolinei) și eu am respectat-o. Ea a ales hainele, ne-a plăcut”.

Iar dacă ești curioasă, aici poți vedea cum a avut loc cununia lui Marco Ballerini cu Capitolina Cașu.
Marco Ballerini este un arhitect italian. El are o fiică, Iris, din căsătoria cu fosta sa soție, femeia de afaceri Diana Ballerini. Acum este căsătorit cu modelul Capitolina Cașu.

Sursa Foto: Arhiva Pro TV Chișinău; Instagram
