„Această doină de 11 ani tot zic că am să o realizez, am să o înregistrez pentru că, are o istorie în spate. Cu 11 ani în urmă, am participat la un festival de doine, unde am obținut locul 1 și a rămas în arhivă, dar mi s-a copt acest gând de ceva timp. Iată că, cu trecerea anilor, realizez că acolo sunt eu, unde îmi sunt rădăcinile. Totul se schimbă, oamenii pleacă, satul se modifică, și mă întrebam când o să-mi mai fac acest cadou, dacă nu acum și cumva noi suntem mereu prinși că trebuie să facem ceva comercial, muzică care să prindă. Nu în fiecare zi îți permiți să faci o doină, cu un videoclip”, a explicat Alina Mocanu, interpretă.

În locul unei petreceri fastuoase, la aniversarea ei, Alina a ales să-și facă un cadou, să filmeze videoclipul doinei:
„Am zis că anul acesta nu sărbătoresc fastuos, nu vreau să merg nu știu unde, dar mi-am propus să fac acest videoclip, să rămână pentru istorie, acolo de unde am pornit, cu oamenii din satul meu natal. Mi-am luat părinții, familia, nepoțeii și i-am inclus în acest videoclip, să fie”, a spus invitata.
Pentru videoclip, artista a ales locurile dragi din satul natal, acolo unde a copilărit, dorind să le păstreze în amintire, mai ales că acestea se află într-o continuă schimbare.
Mocanu a spus: „Biserica, acele priveliști pentru că, satul se schimbă, oamenii pleacă, iar cât este timpul și mai cu seamă de unde am cules această doină, oamenii spun că pleacă. Am vrut să fie prezente acele case tipic moldovenești, să fie prezent satul pentru că, face parte din istoria mea, din parcursul meu, din creșterea mea pe calea muzicală. Și iată așa mi-am făcut-o de ziua mea de naștere”.

„Nu pot să spun că este un moft, dar este un cadou și nu se știe pentru că, chiar și eu sunt obișnuită cu goana după muzica comercială, care prinde la public. Poți să o cânți într-un spectacol, o seară de creație când îți faci. De asemenea, poți să deschizi un concert. O doină este o valoare în repertoriul unui interpret. Este autentică, din satul meu natal, ar fi păcat să nu mi-o pun în repertoriu, mai cu seamă că mi-a venit ideea de a filma și un videoclip. Am luat oamenii din satul meu, colectivul din sat, toți frumoși, eleganți, în costume populare. Ce poate fi mai frumos?”, a mai povestit invitata.

Ce faci în weekend-ul 3-4 mai la Chișinău! Recomandările perfecte.md - FOTO
SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV