18 octombrie 2026, 08:30

Dragoș Anghel a revenit la „Vocea României” după 10 ani. Smiley și Irina Rimes l-au vrut în echipele lor - VIDEO

Dragoș Anghel
protv.ro/ Dragoș Anghel

Dragoș Anghel a revenit pe scena „Vocea României” după zece ani și a întors trei scaune cu interpretarea piesei „Mesecina”. Smiley și Irina Rimes și-au dorit să-l aibă în echipă, însă concurentul a ales să continue competiția alături de Smiley.

 

Opinia antrenorilor

Interpretarea lui Dragoș Anghel i-a trezit amintiri lui Smiley, care i-a mărturisit că momentul artistic l-a purtat înapoi în anii de liceu, când asculta piesa alături de prieteni. Artistul și-a exprimat dorința de a-l avea pe concurent în echipa sa.

„Când ai început să cânți piesa asta, m-am transportat în liceu, când o ascultam cu prietenii mei. Mi-ar face o deosebită plăcere să te am la mine în echipă. Aș vrea să mă ierți că nu m-am întors acum zece ani”, i-a spus Smiley.

La rândul său, Irina Rimes și-a exprimat dorința de a lucra împreună cu Dragoș și de a pregăti momente muzicale surprinzătoare pentru public.

„Dragoș, tare mi-aș dori să oferim publicului niște surprize în echipa mea. Duc lipsă de voci ca a ta”, a declarat artista.

În cele din urmă, Dragoș Anghel a ales să continue competiția în echipa lui Smiley.

Cine este Dragoș Anghel

Dragoș Anghel a crescut într-o familie în care muzica era nelipsită. Are două surori, alături de care obișnuia să cânte pe mai multe voci. Tatăl său, muzician amator, a fost cel care i-a remarcat talentul și l-a îndrumat la început de drum, ajutându-l să-și dezvolte vocea și să înțeleagă mai bine muzica.

La vârsta de 16 ani, a participat la un concurs organizat la o casă de cultură, experiență care i-a deschis calea spre alte competiții și festivaluri muzicale. Pe lângă pasiunea pentru muzică, îl atrăgeau atmosfera de concurs și atenția pe care o primea atunci când urca pe scenă.

Deși a urmat un liceu cu profil economic, Dragoș a continuat să participe la concursuri de muzică. A reușit să ajungă la o înțelegere cu profesorul de sport, care ocupa și funcția de director al instituției. Acesta îi motiva absențele de la ore, cu condiția ca tânărul să joace în echipa de handbal a liceului, potrivit protv.ro. 

După absolvire, a ales să studieze la Conservatorul din Iași, deși era originar din București. Decizia a fost influențată și de dorința sa de a avea mai multă independență față de familie. Dragoș s-a descris drept o fire rebelă, iar relația cu părinții săi era uneori tensionată.

În perioada petrecută la Iași, a intrat în contact cu scena muzicală locală și s-a alăturat unei trupe de funk-soul. A început ca backing vocal, însă, treptat, a ajuns solistul formației. Studiile la Conservator au durat aproximativ doi ani, după care s-a întors în București și a început să se implice în mai multe proiecte muzicale.

Dragoș este autodidact la chitară și a încercat chiar să construiască instrumente muzicale. A renunțat însă la această idee după ce a realizat cât de dificil este procesul.