Chiar dacă familia regală deține 22 de reședințe în Regatul Unit, prințul Harry a fost nevoit să doarmă într-o cameră de hotel în timpul șederii la Londra, unde s-a aflat pentru a participa la ceremonia organizată pentru a marca zece ani de la înființarea Jocurilor Invictus.
„Cred că acest lucru arată perfect ce relație există între Harry și familia sa”, a declarat Grant Harrold, care a lucrat pentru Charles timp de șapte ani, când acesta era prinț de Wales, într-un interviu pentru The Post.
„Evident, Harry are apartamente la Casa Clarence. Este o proprietate imensă, dar faptul că nu a ales să stea acolo arată clar diviziunea dintre el și familia sa”, a mai spus Grant.
„Dacă vii în Regatul Unit și ai o familie aici, atunci probabil vei sta cu ea, nu? Cred că este un semnal foarte clar că relația dintre Harry și familia lui s-a deteriorat”, a mai spus Harrold, precizând, de asemenea, că „această situație este foarte tristă”.
Deși mulți se așteptau ca prințul să se întâlnească cu tatăl său, Regele Charles, întrevederea nu a avut loc, iar dezamăgirea s-a citit pe chipul ducelui. În timp ce se pregătea să participe la Jocurile Invictus, care au avut loc la Catedrala Sf. Paul, acesta a fost întrebat dacă este „fericit să fie acasă”, iar răspunsul său a devenit rapid viral.
Chiar înainte de a se alătura evenimentului, Harry se îndrepta spre mașina sa, când a fost întrebat de un spectator curios: „Ești fericit că ești acasă?”. Cu un zâmbet și un ton jovial, Harry a replicat simplu: „Îmi pare bine să te văd”, evitând astfel direct întrebarea.
Reacția a stârnit o serie de reacții în mediul online, având în vedere speculațiile anterioare privind o posibilă întâlnire între el și tatăl său. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al ducelui a confirmat că "din păcate, nu a fost posibil ca cei doi să se întâlnească din cauza programului plin al Majestății Sale", deoarece acesta tocmai a revenit la îndatoririle publice după ce a urmat un tratament împotriva cancerului.