„A plecat copil și s-a întors un tânăr”
Diana Ferro a mărturisit că, deși a învățat să-și continue viața în lipsa fiului său, dorul de el a rămas prezent în fiecare zi. Acum, când acesta s-a întors acasă, femeia de afaceri se bucură de fiecare moment petrecut împreună și descoperă cu emoție cât de mult s-a schimbat în anii în care au fost departe unul de celălalt.
„Am învățat să-mi văd de viață, dar dorul de el a rămas cu mine în fiecare zi. Ai revenit acasă, lângă mine. A plecat copil și s-a întors un tânăr pe care vreau să-l descopăr în fiecare zi. Îl privesc și regăsesc copilul de atunci într-un zâmbet, într-o privire, în felul în care îmi spune «mama». Și mi se umplu ochii de lacrimi”, a scris aceasta.
„Mi-a fost dor de tine, de prezența ta în casă, de noi”
Revenirea fiului înseamnă pentru Diana Ferro nu doar bucuria revederii, ci și șansa de a petrece din nou timp împreună, de a depăna amintiri și de a se bucura de lucrurile simple ale vieții de familie.
Femeia de afaceri recunoaște că anii care au trecut nu pot fi recuperați, însă timpul petrecut de acum înainte le oferă ocazia de a crea noi amintiri și de a se redescoperi reciproc.
„Nu putem întoarce acești ani, dar avem multe de povestit și atâtea lucruri simple de trăit împreună.Mi-a fost dor de tine, de prezența ta în casă, de noi. Bine ai revenit acasă, dragul meu! Cât de bine e să te am aproape”, a transmis Diana Ferro.

Cine este Diana Ferro
Diana Ferro, cunoscută anterior și ca Diana Guțuleac este o femeie de afaceri din Republica Moldova care pe lângă activitatea profesională, și-a început și cariera de autoare. Ea a lansat romanul „Doamna cu Asul de roșu”.
În luna iulie a anului 2023, Diana și-a anunțat urmăritorii că a divorțat de antreprenorul italian Marco Ballerini. Divorțul a trecut pașnic așa cum, soții au semnat în timpul căsniciei un contract matrimonial.


