Artista a mărturisit că, în ultima lună, a fost la patru înmormântări, printre care și la cea a interpretei de muzică populară Maria Țărnă. Aceste experiențe i-au reamintit cât de fragilă este viața.
„Consider că trebuie să ne bucurăm de tot ce este viu și de faptul că noi suntem vii pe pământ. […] Luna trecută am avum ocazia nefericită să asist la patru înmormântări. Am auzit cum sună scândura aia și mi-am zis: <<Trebuie să ne bucurăm de fiecare moment din viața noastră>>. Încă o dată am înțeles cât este de prețioasă viața și cât de prețioase sunt momentele acestea simple care ne unesc”, a notat interpreta.

Ea a vorbit și despre tendința oamenilor de a se agăța de lucruri superficiale, uitând adesea să se bucure de lucrurile cu adevărat importante:
„Ne complicăm de la lucruri inutile – că n-avem mașina aia, că nu avem kilogramele alea, dar până la urmă, trebuie să punem accentul pe ce este cu adevărat important și cu adevărat valoros pentru că, nimic nu este veșnic”.

În contextul sărbătorilor pascale, Doinița a încurajat publicul să reflecteze mai profund asupra vieții și asupra impactului pe care fiecare dintre noi îl lasă în lume.
„Cred că este un moment bun să ne întrebăm încă o dată cine suntem și unde ne ducem, ce semănăm și ce urme lăsăm pe acolo pe unde călcăm”.
Doinița Gherman este o cântăreață de muzică ușoară din Republica Moldova. A studiat pianul la Școala de Arte din Chișinău „Valeriu Poleacov”. A absolvit Liceul Ștefan cel Mare din Chișinău după care a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

SURSA FOTO: GOOGLE; INSTAGRAM